Dinamo, spre faliment: Declaraţii uluitoare date chiar de directorul de marketing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pablo Cortacero a finanţat Dinamo doar din vorbe
Pablo Cortacero a finanţat Dinamo doar din vorbe

Situaţia din „Ştefan cel Mare“ e atât de gravă, încât nici măcar oficialii dinamovişti, aflaţi în subordinea lui Pablo Cortacero, nu mai au încredere în spaniolul care ar fi trebuit să finanţeze echipa, dar care a livrat numai minciuni.

Dinamo e în „moarte clinică“! Clubul există, în acest moment, echipa de fotbal are meci, diseară, în Liga I (la ora 20.30 cu FC Argeş), dar toate declaraţiile care vin din interior indică faptul că sfârşitul e aproape. 

Cosmin Contra a plecat de joi, astăzi, fundaşul spaniol, Isma Lopez, a venit cu o serie de relatări-horror despre ce se întâmplă la Dinamo, iar directorul de marketing, Radu Birlică, a răbufnit la GSP Live. Şi declaraţiile acestuia arată gravitatea situaţiei, deoarece Birlică, în subordinea lui Cortacero, ar fi trebuit, teoretic, să aibă încredere în şeful său. Doar că, la câte minciuni a auzit, până şi Birlică a ajuns la concluzia că promisiunile lui Cortacero sunt, practic, nişte vorbe goale.

Ce a povestit Radu Birlică?

*În momentul ăsta, nu sunt bani şi situaţia e foarte gravă, în opinia mea. Aseară, am discutat cu domnul (n.r. - Pablo Cortacero), am nişte mesaje. Aceeaşi promisiune, că în 3-5 zile vin banii, dar cine mai crede, nu ştiu. Aseară, la ora 12 sau 1, asta mi-a spus, că în 3-5 zile banii vor fi în club. Am trăit multe la viaţa mea, am experienţă de viaţă, şi mi-e foarte greu să cred chestia asta. De când am venit eu, cred că e a 5-a oară de când se promite asta. 

*Să am încredere, că vor veni banii, dar eu aud asta de 4 săptămâni. N-am cuvinte, n-am trăit experienţa asta până acum. Vă spun următorul lucru: i-am spus ieri şi domnului Eftimescu (n.r. - preşedintele Consiliului de Administraţie) că dacă cineva nu ia legătura cu fotbaliştii străini acum, pe loc, să negocieze o despărţire amiabilă, iar ei pleacă la FIFA şi îşi depun memoriile, părerea mea e că e foarte dificil să se mai salveze Dinamo.

*Datoriile care se vor acumula, dacă străinii îşi vor depune memorii la FIFA, vor fi foarte mari, enorme. Dacă un jucător are în medie 20-25.000 de euro pe lună, contract până în vară sau pe 2 ani, sunt 5 milioane de euro doar la jucători. Plus antrenori şi staff, vreo 6 milioane. Probabil dacă banii nu vin foarte curând o să plece şi stafful.

*Am vorbit şi cu domnul Şerdean (n.r. - Dorin Şerdean, preşedintele executiv), chiar ieri, i-am spus că situaţia e foarte gravă. Mi s-a părut puţin debusolat şi dânsul, dar tot crede. La fel şi domnul Couto şi domnul Bueno. Am vorbit cu Pablo (n.r. - Cortacero), am primit vreo 4-5 răspunsuri, în care mă asigură că banii vor veni, dar am mai primit mesajele respective. Din păcate, banii nu sunt în cont.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite