DILEMĂ ETICĂ Există forme morale de dopaj în sport? Despre „competiţiile sportive“ ale farmaciştilor, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pereche de ghete grea, incomodă, prăfuită. O minge ca o piatră dură din piele. Mult, mult talent. Acestea erau ingredientele golurilor lui Pelé în anii ’60. Sportul a reuşit însă să depăşească limitele umane şi, uneori, chiar pe cele legale. Dopajul e astăzi la fel de frecvent ca performanţele sportive. Comentatorul sportiv Dumitru Graur şi eticianul Emilian Mihailov au vorbit despre moralitatea acestor transformări la Adevărul Live.

Sportul se confruntă cu noi provocări apărute în societatea modernă. Presiunea comercială, exploatarea tinerilor, rasismul, corupţia, spălarea banilor sunt câteva dintre acestea. Dacă majoritatea acestor crime sportive sunt condamnabile în mod categoric, unele dintre ele ar merita, poate, o abordare dintr-o nouă perspectivă, mai nuanţată. Ar putea exista forme acceptabile moral ale dopajului? Ce presupune acest fenomen unanim repudiat de către toate instituţiile sportive.


Între cei care inventează noi metode de dopaj şi organizaţiile de etică sportivă este o cursă permanentă. Primii caută metode care să nu poată fi depistate, ultimii - modalităţi performante de depistare. De regulă, însă, cei din prima categorie sunt mereu cu un pas în faţă.

De altfel, o analiză a publicaţiei Sports Illustrated arată că jumătate dintre sportivii chestionaţi au spus că ar vrea să se dopeze, chiar dacă, în final, acţiunea lor va cauza grave probleme de sănătate, cu singurul scop de a câştiga fiecare competiţie la care participă.

Urmăriţi astăzi, de la ora 12.00, în cadrul singurei emisiuni de etică aplicată din România, o dezbatere controversată despre moralitatea dopajului şi despre impactul pe care-l are în viaţa sportivului dar şi a iubitorului de sport, despre cum ar putea arăta competiţiile sportive postmoderne şi despre eficienţa măsurile de combatere a acestul fenomen. Vorbesc despre acest subiect binecunoscutul comentator sportiv Dumitru Graur şi Emilian Mihailov, etician, doctor în filosofie, cercetător postdoctoral al Academiei Române, Filiala Iaşi şi director executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată de la Facultatea de FIlosofie, Universitatea din Bucureşti.



Dumitru Graur şi Emilian Mihailov, în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean

Emilian Mihailov Dumitru Graur FOTO David Muntean


Dumitru Graur, comentator sportiv FOTO David Muntean

Dumitru Graur FOTO David Muntean


Emilian Mihailov, etician FOTO David Muntean

Emilian Mihailov  FOTO David Muntean
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite