Devis Mangia: Le mulţumesc jucătorilor pentru tot ce au făcut în teren, mai ales după meciul de joi şi având în vedere că am jucat 70 de minute în zece

Devis Mangia: Le mulţumesc jucătorilor pentru tot ce au făcut în teren, mai ales după meciul de joi şi având în vedere că am jucat 70 de minute în zece

Devis Mangia FOTO Arhivă

Tehnicianul formaţiei CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, a declarat, luni seară, că nu este mulţumit de modul în care a arbitrat Ionuţ Coza meciul cu echipa Concordia Chiajna, dar le-a mulţumit jucătorilor săi pentru tot ce au făcut pe teren.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Le mulţumesc jucătorilor pentru tot ce au făcut în teren, mai ales după meciul de joi şi având în vedere că am jucat 70 de minute în zece. Nu vorbesc despre arbitri, a fost eliminarea, dar nu mi-a plăcut cum a condus meciul. Şi au fost multe trageri de timp, trebuia să fie mai multe minute de prelungire. Terenul a fost execrabil", a declarat Mangia la Digisport.

Formaţia CS Universitatea Craiova a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Concordia Chiajna, în ultimul meci al etapei a cincea a Ligii I. Craiovenii au jucat în inferioritate numerică încă din minutul 18.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Nicolas Gorobsov, cu un şut la colţul lung de la 25 de metri.

Din minutul 18, CS Universitatea Craiova a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Donkor în urma unui fault asupra lui Marc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările