Declaraţie de colecţie a Serenei Williams despre Simona Halep: „M-a făcut să-mi doresc să ajung cât mai repede acasă, ca să mă antrenez special pentru ea!“
0Simona Halep va juca împotriva Serenei Williams în sferturile de finală de la Indian Wells, un meci care se anunţă de gală pentru jucătoarea noastră.
Cele două jucătoare s-au întâlnit de şapte ori până acum. Serena a învins de şase ori, iar Simona Halep o singură dată. Victoria româncei a fost însă fabuloasă, în grupele Turneului Campioanelor de la Singapore, ediţia 2014. Halep a bătut-o atunci pe Wiliams cu 6-0, 6-2, cea mai drastică înfrângere a liderului WTA din 1998 încoace.
La finalul acelui meci, Serena Williams a făcut e declaraţie memorabilă la adresa Simonei: "Ea a jucat foarte foarte bine, iar eu am fost jenantă. Sinceră să fiu abia aştept următoarea noastră întâlnire pentru că m-a făcut să-mi doresc să merg acasă să mă antrenez, special pentru ea", a spus Serena la vremea respectivă.
Serena avea să-ţi ia revanşa la scurt timp, în finala turneului respectiv, când a zdrobit-o pe Halep cu 6-3, 6-0.
Primul cec mai important pentru Simona Halep, într-un an 2016 slab financiar pentru ea