Pereche surprinzătoare la US Open. Nick Kyrgios va juca în proba de dublu alături de un român

Pereche surprinzătoare la US Open. Nick Kyrgios va juca în proba de dublu alături de un român

Unul dintre cei mai controversaţi jucători de tenis din prezent, Nick Kyrgios va face pereche la ultimul turneu de Grand Slam al anului cu Marius Copil

Ştiri pe aceeaşi temă

Informaţia a fost oferită de jurnalistul Michal Samulski, care a publicat lista jucătorilor are vor participa în proba de dublu de la US Open. 
 
Românul, în prezent aflat pe locul 85 ATP, are un caracter complet diferit de cel al jucătorului din Australia. În timp ce Kyrgios are un comportament exploziv şi irascibil, Copil este un tip liniştit care încearcă să evite conflincte. 
 
Amândoi sportivii joacă destul de des la turneele de dublu ale turneelor de Grand Slam, dar nici Copil si nici Kyrgios nu au rupt până acum gura târgului.Cea mai bună performanţă a românului în proba de dublu a fost un tur 3 la Roland Garros
 
Nick Kyrgios este aproape în fiecare lună în atenţia presei din motive negative. Jucătprul în vârstă de 24 de ani are un istoric foarte bogat de declaraţii jignitoare la adresa colegilor din circuti şi de ieşiri golăneşti faţă de oficialii care au ghinionul să îi arbitreze meciurile.
 
La US Open vor juca şi Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: