Bulevardul Basarabia, marţi spre miercuri, ora 1.10. Noaptea, liniştea panglicii de asfalt care separă Sectoarele 2 şi 3 e tulburată doar de taximetriştii plictisiţi şi de cisternele de la ADP, care îşi astâmpără setea din lacul de lângă turnul de paraşutism. La “Arena Naţională”, febra tichetelor pentru meciul de fotbal România-Finlanda se mai potolise, după ce mii de fani luaseră cu asalt ghişeele încă de după-amiază. Grupuri mici de suporteri se aşezau totuşi la coadă în toiul nopţii, la casa de bilete deschisă non-stop.

„La Euro vor juca, peste 15-20 de ani, doar sirieni!”

Nea Marin locuieşte pe  strada Bucovina, vizavi de stadion, aşa că a preferat să vină după ce s-a mai împrăştiat mulţimea. “Am lucrat 28 de ani la RATB, şofer pe 101 şi pe 311”, se laudă pensionarul. “N-am mai văzut asemenea cozi din 1983, de la meciul cu Italia, care era campioană mondială – Gentile, Conti, Rossi, ce fotbalişti! Atunci, la 1-0, am stat în tribuna a doua, pe <<23 August>>. Ne-am calificat la Euro ’84, în Franţa, iar acum, dacă batem, tot în Franţa o să mergem. Domnule, n-avem echipă, e clar, dar la competiţia asta se califică aproape toată Europa, aşa că ne putem strecura şi noi. Şi haideţi să vă mai spun ceva: cu exodul ăsta, la Euro vor juca, peste 15-20 de ani, doar sirieni!”.


16 aprilie 1983, România-Italia 1-0. Cămătaru sau „I se spunea Buldozerul”

Radu e hipster, are pantaloni cu turul căzut şi brăţări din piele. Vrea bilete la Tribuna II-a, dar mai sunt doar câteva, cu locuri disparate. Tânărul insistă: “I-am promis iubitei că o duc la meci, n-a mai fost niciodată la fotbal”. Fata de la ghişeu zâmbeşte, scotoceşte prin teancurile rămase şi găseşte, greu, două tichete cu locuri alăturate. Radu le înhaţă din zbor şi-i aruncă o privire recunoscătoare.

Aveţi noroc, e ultimul

Marcel şi Doru sânt nehotărâţi. “La Peluza Sud mai avem doar sus, pe ultimele rânduri”, îi îmbie fata. Marcel scoate banii, ezită, apoi se întoarce către tovarăşul său: “De joi se strică vremea, o să fie epic. Acolo, la <<Cucurigu>>, bate vântul, poate mai şi plouă, ai văzut cum curge apa de pe acoperiş! Frăţioare, mai bine luăm câte o şaorma, aici, la terasă. Ne rămân bani şi de bere, ce zici? Pentru ce să dăm 40 de lei, ca să-l vedem pe Bogdan Stancu?”. Ambii râd cu poftă şi se îndepărtează, dar se-ntorc la coadă, peste câteva minute, cu gânduri mai bune.


Tichetele s-au vândut ca pâinea caldă FOTO Alin Paicu

La ghişeu, tânăra în jachetă verde e drăguţă şi are răbdare. “Mai aveţi la Tribuna I?”, întrebi într-o doară. Se uită un pic, apoi se întoarce triumfătoare: “Aveţi noroc, e ultimul, poftiţi, vă rog”. Fata e obosită, dar nu-şi rătăceşte niciun moment politeţea. “Mai sunt cel mult 1.000 de bilete, majoritatea la Peluza Nord şi la Peluza Sud. A fost nebunie aici”, oftează ea.

Cu biletul în buzunar, drumul spre casă e mai uşor. Şi pleci cu speranţa că joi, de la ora 21,45, o să fie un meci cât o calificare. Şi, dacă nu se poate altfel, chiar şi cu Bogdan Stancu pe teren.


Acest text a fost publicat şi pe blogul personal: alinpaicu.ro