De ce s-a stricat gazonul de pe „Arena Naţională“? Gigi Becali: „Tolontan e de vină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele partide de pe Arena Naţională, FCSB - Dinamo şi FCSB - Rudar Velenje, s-au disputat pe o suprafaţă de joc proastă.

Gigi Becali susţine că firma care se ocupă de gazon nu mai face lucrări până la lămurirea situaţiei juridice. 

"Gazonul a fost extraordinar în toamnă, până acum o lună. S-a găsit Tolontan, care n-a avut el ce face decât să spună că am furat eu, că mi-a închirat mie fără licitaţie doamna Firea.

Firma care făcea mentenanţă s-a speriat.  Cei de acolo au zis că dacă nu e totul legal, ei nu mai fac nimic. O lună de zile nu au mai călcat pe acolo. Utilajele alea n-au mai fost bine folosite. Primăria nu a mai avut ce face.

Vrem să distrugem şi Steaua, şi gazonul, şi fotbalul? Durează 4 luni licitaţia. Fac aşa ca să te enerveze, să te înnebunească. A stat gazonul o lună de zile neîntreţinut. Şi-a asumat Gabi Firea răspunderea după şi a pus firma să lucreze în continuare. Până faci licitaţie, trebuie să găseşti anumite portiţe juridice să rezolvi problemele", a declarat Becali la TV Pro X.

DNA a intrat pe fir în cazul cotnractului dintre Primărie şi FCSB

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut clubului FCSB şi Primăriei Capitalei actele cu privire la protocolul prin care municipalitatea  în calitate de „iniţiator” a cedat clubului de fotbal FCSB, deţinut de Gigi Becali, „mentenanţa suprafeţei de gazon de pe Naţional Arena”, protocol dezvăluit pe 18 iunie de către Gazeta Sporturilor.

Procurorii au solicitat atât protocolul dintre FCSB şi Primărie, cât şi contractele în cascadă, de pildă cele prin care FCSB a achiziţionat aceleaşi servicii de îngrijire a gazonului pentru propria bază, din Berceni, a scris Cătălin Tolontan pe blogul său.

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, este naşul de cununie al Gabrielei Firea şi al lui Florentin Pandele.

Documentul publicat de GSP a fost încheiat pe o perioadă de 8 luni şi a fost în vigoare până la data de 30 iunie 2018.

Potrivit jurnalistului Cătălin Tolontan, prin acest contract „primarul Gabi Firea, în calitate de „Iniţiator”, cedează clubului de fotbal FCSB, deţinut de Gigi Becali, „mentenanţa suprafeţei de gazon de pe Naţional Arena”, municipalitatea angajându-se să compenseze din chirie şi utilităţi, „fără să o intereseze cât costă serviciul pe care îl prestează Becali”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite