De ce s-a „lipit“ Ianis Hagi de bancă la Rangers: Steven Gerrard explică situaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul formaţiei din Glasgow riscă să se lovească şi el de furia lui Gheorghe Hagi după ce l-a transformat pe fiul acestuia într-un jucător de lot, luându-i statutul de titular.

Ianis Hagi (22 de ani) traversează o perioadă dificilă. După ce, luna trecută, a dezamăgit la echipa naţională, având evoluţii şterse, în nota colegilor săi, el a fost trimis acum la România U21, după o lungă perioadă, aşa cum „Adevărul“ a explicat aici.

Problema şi mai mare pentru Ianis e că, în ultimele trei partide ale celor de la Rangers, el s-a cam „lipit“ de banca de rezerve. N-a jucat deloc cu Kilmarnock (1 noiembrie) şi cu Benfica (5 noiembrie), pentru ca, duminică, să fie introdus abia în minutul 69, când Rangers - Hamilton era deja 8-0 pentru gazde, scor cu care s-a şi încheiat partida.

Şi, având în vedere că Rangers merge foarte bine şi fără Ianis Hagi - echipa e pe primul loc în campionat cu 38 de puncte (14 meciuri), în timp ce rivala Celtic are doar 29 de puncte (12 meciuri) - românului îi va fi foarte greu să revină în primul „11“, în viitorul apropiat.

Exact asta a explicat şi antrenorul Steven Gerrard, după victoria cu Hamilton, lăsând de înţeles că e foarte mulţumit de formula actuală.

„Am ajuns într-o poziţie în care am mulţi jucători puternici în lot, pe care pot să-i folosesc, iar asta s-a întâmplat şi cu Hamilton. Astăzi, am făcut cinci schimbări şi acest lucru nu ne-a afectat jocul. Asta mă bucură cel mai mult“, a afirmat Gerrard.

1 gol a marcat Ianis Hagi pentru Rangers în cele 12 meciuri din campionatul Scoţiei în care a fost folosit în actuala stagiune.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite