De prost gust: înmormântarea lui Daniel Prodan, transformată într-o campanie electorală şi prilej de reglări de conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Dorin Costanda
FOTO Dorin Costanda

Lipsă crasă de bun-simţ şi decenţă sunt cuvintele care descriu cel mai bine evenimentele petrecute după decesul lui Daniel Prodan, primul membru al Generaţiei de Aur care s-a prăpădit la doar 44 de ani.

În loc să-şi dea seama de fragilitatea vieţii, realizând cât de meschine sunt conflictele fotbalistice, oameni ca Pompiliu Popescu (fostul medic al naţionalei), Mircea Sandu (fost preşedinte FRF) şi inclusiv Gică Popescu (fost căpitan al Generaţiei de Aur) au folosit tragicul episod pentru a-şi continua războiul cu tabăra Burleanu pe care speră să o detroneze din fruntea Federaţiei Române de Fotbal în 2018. 

Încă de la primele ore de după infarctul suferit de Prodan, oamenii amintiţi mai sus, dar şi cei care fac parte din gaşca lor au încercat să promoveze o idee aberantă: Burleanu l-a „omorât” pe Prodan! S-au făcut referiri la episodul din 2014 în care actualul şef de la „Casa Fotbalului“ l-a îndepărtat pe fostul fundaş de la FRF.

Fără niciun pic de jenă şi fără a realiza penibilul declaraţiei sale, Pompiliu Popescu a mers atât de departe, încât a spus despre moartea lui Prodan: „N-aş vrea să fiu răutăcios, dar cred că Burleanu e fericit. Eu aşa cred“.

Sandu: „O explozie provocată“

Oamenii care susţin că l-au preţuit pe Prodan n-au putut uita, nici măcar pentru scurt timp, de interesele lor personale şi au amestecat şi înmormântarea fostului fotbalist cu campania anti-Burleanu.

La cimitir, Mircea Sandu a insinuat şi el că infarctul suferit de Prodan ar fi fost cauzat de conflictul cu actualul şef FRF: „Dacă naşul lui vorbea de explozie (n.r. – Naşul lui Prodan a spus că lui Didi i-a explodat inima din cauza supărărilor), o explozie nu poate fi decât provocată. A lui a fost provocată. Şi suntem obligaţi, în faţa lui, în faţa fotbalului românesc, ca aceia care au făcut Generaţia de Aur să readucă fotbalul acolo unde îi este locul. Asta era dorinţa lui, visul lui, şi sunt convins că aceşti băieţi îl vor împlini! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!“.

Gică Popescu, omul care la ieşirea din închisoare a spus că nu e interesat de viitoarele alegeri FRF, a arătat că, în realitate, e foarte interesat de detronarea administraţiei Burleanu. „Îi promitem lui Didi că o să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca el să-şi vadă, de acolo, de sus, visurile împlinite. Cu câteva minute înainte ca el să ne părăsească, ultimele lui cuvinte pentru mine au fost: «Sunt alături de tine, Gică!». Da, Didi, simt asta…Chiar dacă nu mai eşti aici, vei fi prezent în sufletul meu pentru totdeauna!“, a fost un fragment din discursul lui Gică Popescu.

Practic, cu ocazia înmormântării lui Prodan, „Baciul“ a ţinut să-şi lanseze candidatura la alegerile FRF din 2018 sau, în orice caz, să-şi anunţe implicarea în susţinerea unui candidat care să-l înlocuiască pe Burleanu. 

Înmormântare printre înjurături

Modul în care Prodan a fost condus la ultimul drum a arătat şi scindarea Generaţiei de Aur. Dacă oameni ca Popescu, Hagi şi Stelea au fost în prim-plan, în schimb, Iordănescu, Belodedici şi Vlădoiu, adică cei cu care Prodan se afla în conflict pentru că au acceptat să lucreze cu Burleanu, au fost mai discreţi la înmormântare.

De altfel, jurnalistul Daniel Conţescu, bun prieten cu Didi, a relatat pe pagina sa de Facebook: „De la Satu Mare, au venit foştii colegi de la Olimpia, cu Tibi Csik şi Paul Mihai cap de listă, precum şi Iosif Vigu (70 de ani), antrenorul care l-a descoperit şi căruia Didi îi spunea <<Meştere>>. <<Mă aşteptam să mă ducă el pe mine la groapă, nu eu pe el>>, spunea Vigu, în timp ce îl înjura pe Iordănescu, lângă care a jucat la Steaua“.

Lupescu, sobru şi decent. Peste 500 de oameni prezenţi

Printre cei care au avut decenţa de a nu amesteca înmormântarea cu altceva s-a numărat şi Ionuţ Lupescu. Şeful Comisiei Tehnice UEFA trăieşte în Elveţia şi e departe de interesele meschine din fotbalul românesc, ceea ce s-a văzut şi în comportamentul său. Peste 500 de oameni, de la suporteri la artişti, l-au condus pe Daniel Prodan pe ultimul drum. Pe lângă oamenii din lumea fotbalului, la înmormântare au fost prezenţi şi Dan Bittman, Virgil Ianţu şi Narcisa Lecuşanu.

Probleme cardiace

Chiar dacă s-a încercat promovarea ideii că Prodan a făcut infarct din cauza lui Burleanu, merită menţionat că în familia fostului fotbalist au existat şi alţii cu probleme cardiace. Maria Prodan, mama lui Daniel, a decedat în 2013 tot în urma unui infarct. Tatăl lui Prodan s-a stins după un accident de maşină, în 2002.

Burleanu a stat deoparte şi a explicat motivele într-un mesaj

La câteva ore după decesul lui Prodan, FRF a publicat un comunicat pe site-ul oficial: „Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă condoleanţele şi regretă dispariţia lui Daniel Prodan!“. 

Răzvan Burleanu şi înalţii oficiali FRF au lipsit de la „Arena Naţională“, acolo unde a fost pus, vineri, sicriul fostului internaţional, dar şi de la înmormântarea de sâmbătă. Jurnalistul Silviu Tudor Samuilă a scris pe pagina sa de Facebook că, la cererea familiei Prodan, bodyguarzii aveau misiunea de a-l opri pe Burleanu, în cazul în care acesta ar fi vrut să depună o coroană de flori pe „Arena Naţională“. 

Actualul preşedinte FRF l-a concediat pe Prodan de la federaţie şi apoi l-a dat în judecată pentru calomnie, câştigând procesul. „Astăzi pleacă dintre noi un fotbalist excepţional şi un patriot, Daniel Prodan, a cărui carieră va rămâne un reper pentru generaţiile viitoare. Indiferent de ce se poate întâmpla în viaţă între oameni, respectul meu pentru performanţele unui asemenea jucător va rămâne totdeauna acelaşi. Nu am dorit ca prin prezenţa mea la ceremonia funerară să nasc eventuale reacţii din partea unora care îşi promovează interesele personale în fotbal, manifestări care să întineze memoria celui care a fost Daniel Prodan. Dumnezeu să-l ierte şi să îl odihnească în pace!“, a explicat Burleanu pe site-ul său personal.

Iordănescu, acuzat: „L-aţi băgat în mormânt“

Jurnalistul Daniel Conţescu, bun prieten cu Daniel Prodan, a povestit pe pagina sa de Facebook ce a făcut la înmormântarea de sâmbătă. „Didier, te-am răzbunat, tată! În cimitir, am dat peste trădătorul Iordănescu şi i-am zis: <<Nu trebuia să veniţi aici. L-aţi băgat în mormânt>>. Ce crezi că mi-a răspuns obraznicul? <<Ia vezi-ţi de treaba ta!>>“, a relatat Conţescu.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite