• Pentru că Alejandro Sabella, selecţionerul echipei sud-americane, pare mai degrabă un maistru de la fosta întreprindere de ţevi „Republica”, lipsindu-i doar halatul albastru şi creionul chimic aşezat strategic după ureche. Dincolo de faptul că Sabella n-are anvergura lui Cesar Luis Menotti sau a lui Carlos Bilardo, doi dintre iluştrii săi predecesori, actualul tehnician al Argentinei nu se poate lăuda nici cu ceea ce în cultura organizaţională se numeşte leadership. Să ne amintim gestul lui Ezequiel Lavezzi în meciul cu Nigeria, când, certat de selecţioner, fotbalistul de la PSG l-a stropit pe Sabella cu Powerade, ignorându-i indicaţiile. Dacă antrenor era, de pildă, Menotti, probabil că Lavezzi ar fi fost urcat în primul avion de Buenos Aires şi ar mai fi fost ajuns la naţională cel mult ca magazioner. Presa argentiniană a speculat şi faptul că, adesea, Leo Messi e cel care decide că trebuie să joace Kun Aguero, colegul său de cameră. Lipsa autorităţii în faţa starurilor nu reprezintă un episod izolat. Victor Piţurcă, socotit un tip intransigent, a povestit într-o emisiune televizată o secvenţă neştiută din timpul celui de-al doilea său mandat la naţionala României, fără să realizeze că se pune într-o situaţie stânjenitoare: „L-am chemat pe Adrian Mutu la marginea terenului şi i-am reproşat că nu participă la faza defensivă. Ştiţi ce mi-a spus? «Bre, nea Piţi, faci mişto de mine? Păi, ce, eu sunt Bănel Nicoliţă?»”, s-a lamentat antrenorul aflat, la vremea dezvăluirii, în conflict cu fosta vedetă a tricolorilor

Ezequiel Lavezzi şi-a umilit antrenorul în timpul competiţiei  FOTO AFP

  • Pentru că, după o evoluţie relativ neconvingătoare în grupe, cu Iranul răpus norocos, în ultimul minut, Argentina a tremurat şi în optimi, cu Elveţia, şi în sferturi, cu Belgia. Trebuie admis însă faptul că naţionala sud-americană a început să evolueze tot mai închegat în fazele eliminatorii ale competiţiei, iar aici meritul îi revine, totuşi, lui Sabella, care şi-a organizat muncitoreşte echipa. Şi mai trebuie remarcat că defensiva a fost punctul forte, numărându-se printre cele mai redutabile ale turneului final. Împotriva Elveţiei, Belgiei, Olandei şi Germaniei, argentinienii au primit un singur gol, cel mai dureros, de altfel, în finală. Dar să câştigi trofeul cu o apărare ermetică este complicat dacă nu te numeşti Italia, selecţionată care a rafinat de-a lungul deceniilor acest stil de joc.
     
  • Pentru că Leo Messi, s-a mai spus, este departe de Diego Armando Maradona, probabil cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. Chiar dacă o să mai câştige şapte Ligi ale Campionilor şi tot atâtea Baloane de Aur, Messi n-are explozia, sângele rece, forţa şi calibrul lui “El Pibe d’Oro”, omul care a triumfat de unul singur la Mondialul Mexic 1986 şi apoi, patru ani mai târziu, şi-a propulsat naţionala până în finala de pe “Olimpico” din Roma. La capătul meciului de duminică seară, Messi a primit, surprinzător, Balonul de Aur al Mondialului, acordat de Adidas, când, mai degrabă, starul Argentinei la turneul final din Brazilia a fost Javier Mascherano.
     
  • Pentru că nu e suficient ca bandoneonul, sufletul tangoului, să fie un instrument mai seducător decât echerul.
     

De ce nu putea Germania să rateze trofeul

Bastian Schweinsteiger, unul dintre eroii campioanei mondiale FOTO Reuters

  • Pentru că a jucat cel mai onest fotbal la Mondialul brazilian, având emoţii doar în meciul cu Ghana, încheiat cu o remiză.
     
  • Pentru că a destructurat Brazilia, marea favorită dintotdeauna la trofeu, pe teren propriu - cel mai şocant episod din istoria Mondialelor, mult peste Anglia – SUA 0-1, tot la Belo Horizonte, în 1950, Brazilia – Uruguay 1-2, de asemenea, în 1950, Italia - Coreea de Nord 0-1 în 1966, Germania – Algeria 1-2 în 1982, Portugalia – Maroc 1-3 în 1986, Camerun – Columbia 2-1, în 1990, Franţa – Senegal 0-1, în 2002, Uruguay – Costa Rica 1-3 şi Italia – Costa Rica 0-1 în 2014, ca să evocăm doar câteva dintre bombele detonate la turneele finale.
     
  • Pentru că nemţii au oferit, la acel de neînchipuit 7-1 cu Brazilia, o probă de civilizaţie şi decenţă faţă de o naţiune care avea nevoie de spitale şi de căi ferate şi s-a trezit cu stadioane costisitoare şi inutile. Spre finalul meciului, Mesut Ozil a avut în vârful bocancului o minge pe care scria 8-0 şi, e doar o părere personală, a trimis poate intenţionat pe lângă poartă. De altfel, la ultimele reuşite, germanii s-au bucurat fără a fi ostentativi, iar publicul a simţit asta. După golul lui Andre Schurrle, al şaptelea al meciului, fanii brazilieni s-au ridicat în picioare şi au aplaudat minute în şir, apoi au însoţit cu “Ole”-uri pasele successive ale “alb-negrilor”. Scorul semifinalei i-a prilejuit jurnalistului Adrian Georgescu o remarcă inspirată, care putea fi cel mai bun titlu legat de Mondial în presa noastră: “Angela merge prea departe”, aluzie la cancelarul german Merkel şi parafrază la un faimos film românesc din anii ’80, cu Dorina Lazăr în rolul unui taximetrist din Bucureşti.
     
  • Pentru că Bastian Schweinsteiger nu ştie să spună “Nein”. Însângerat şi lovit, jucătorul de la Bayern s-a ridicat de fiecare dată şi s-a întors pe teren ca să-i aducă Germaniei cea de-a patra steluţă pe blazon.

Acest articol a fost publicat şi pe alinpaicu.ro.