De la alcoolic şi dependent de narcotice la campion mondial de box thailandez. Povestea unei reuşite la 37 de ani

De la alcoolic şi dependent de narcotice la campion mondial de box thailandez. Povestea unei reuşite la 37 de ani

Ian Maddocks, campion mondial la box thailandez

La 37 de ani, Ian Maddocks a devenit campion mondial la box thailandez, după o etapă lungă a vieţii predominată de vicii şi excese.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ian Maddocks a reuşit să îşi depăşească atât dependenţa de alcool, cât şi pe cea de narcotice şi să îşi adjudece titlul de campion mondial la box thailandez, lăsând în urmă o perioadă sub semnul dezechilibrului.

„Familia mea nu a ştiut nimic. M-am ascuns multă vreme. De la sfârşitul adolescentei şi până la 25 de ani, petreceam mereu şi mă gândeam că voi face asta, în fiecare weekend. Privind în urmă, acum, am băut cea mai mare parte a vieţii mele. Am fost un alcoolic multă vreme”, povesteşte Ian Maddocks pentru „Daily Mail”.

Apoi, a avut primul din cei doi copii ai săi, moment în care a reuşit să învingă dependenţa de cocaină. Nu şi pe cea de alcool, însă, în care a perseverat. Episoadele traumatizante pentru orice om, precum moartea bunicului său, pierderea locului de muncă şi despărţirea de partenera sa de viaţă i-au adâncit înclinaţiile distructive. 

„Am locuit la mama mea două săptămâni şi, când a curăţat camera în urma mea, a găsit 197 de sticle goale. Îi furam inelele, ca să îmi cumpăr alcool”, continuă sportivul povestea. De aici şi până la ipostaza de a cerşi pentru a-şi alimenta dependenţa a fost doar un pas, care a constituit şi semnalul de alarmă.

Aşa că s-a înscris într-un program de reabilitare şi, patru luni mai târziu, s-a dedicat boxului thailandez. Retrospectiv, Ian Maddocks spune că a fost o decizie care i-a îmbunătăţit sănătatea mintală, anul trecut concurând la Campionatul Naţional din Marea Britanie, iar anul acesta cucerind titlul de campion mondial. „Am mers să lupt şi am sfârşit câştigând. A fost cea mai frumoasă senzaţie din lume. Copiii au urmărit videoclipul cu mine luptând şi au plâns, când am câştigat”, a conchis Ian Maddocks pentru sursa citată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: