Dănuţ Lupu, mesaj de pe patul spitalului, după o luptă crâncenă cu COVID-19: „Am driblat iar!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lupu

Fostul fotbalist, în vârstă de 53 de ani, are deja aproape două săptămâni de când a ajuns internat la Spitalul Colentina, secţia de Terapie Intensivă, şi, din fericire, vede luminiţa de la capătul tunelului.

Dănuţ Lupu a mai câştigat o dată „meciul vieţii“. Prima victorie a obţinut-o în 2016, atunci când din cauza unui edem pulmonar capacitatea plămănilor scăzuse la doar 8%. Iar a doua oară acum, când pare că s-a impus în lupta cu COVID-19.

După aproape două săptămâni în care veştile n-au fost cele mai bune despre fostul fotbalist, astăzi, bunul său prieten din presă, jurnalistul Dan Filoti, a postat pe Facebook un schimb emoţionant de mesaje pe care l-a avut cu Lupu.

De pe patul spitalului, fostul mijlocaş a transmis, uşurat, un mesaj care spune totul: „Am driblat, fir-ar mama lui... E greu, Dane. Cel mai greu psihic a fost, dar acum e bine. Nu săptămâna viitoare, da' peste două, sunt la emisiune“.

Până să fie doborât de COVID-19, Lupu apărea, periodic, la emisiunile Digi Sport, de mai multe ori la cele moderate de prietenul său, Dan Filoti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite