Dănuţ Coman: „Nu am dorit niciodată falimentul Rapidului. Renunţ la banii pe care îi am de recuperat!“

Dănuţ Coman: „Nu am dorit niciodată falimentul Rapidului. Renunţ la banii pe care îi am de recuperat!“

Dănuţ Coman, pe vremea când evolua pentru Rapid FOTO Mediafax

Dănuţ Coman, în prezent portar la Astra Giurgiu, a declarat marţi că nu îşi doreşte falimentul Rapidului, fiind dispus să renunţe la banii pe care îi mai are de încasat de la fostul său club, aflat în insolvenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am avut discuţii de mai multe ori cu diverse persoane din conducerea clubului Rapid, am vorbit cu domnul Sichitiu, cu domnul Cristescu şi cu domnul Manea, şi le-am transmis să vină cineva să îmi aducă să semnez hârtia oficială prin care renunţ la datorii. Dar nimeni nu m-a mai contactat. Eu nu am dorit niciodată şi nu doresc nici acum falimentul Rapidului. 

Sunt dispus să mă întâlnesc oriunde cu cineva din conducere să semnez acea hârtie, chiar şi în parc sau în faţă la Pro Rapid, oriunde numai să se rezolve această situaţie. În afară de faptul că sunt rapidist, eu datorez acestui club ascensiunea în cariera de fotbalist. Ăsta este motivul pentru care am renunţat la datoriile pe care le mai am de primit“, a declarat Dănuţ Coman pentru Mediafax.

Potrivit unor surse din Giuleşti, portarul ar mai avea de recuperat zeci de mii de euro, echivalentul salariilor restante din anul 2012, pe vremea când evolua pentru Rapid. Pe 28 martie, în cadrul dosarului de insolvenţă al FC Rapid, avocaţii lui Dănuţ Coman, Ovidiu Burcă, Ionuţ Stancu, Paul Codrea, Marius Bilaşco şi Călin Albuţ au solicitat în instanţă respingerea planului de reorganizare şi intrarea clubului în procedura de faliment.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Rapid a primit de la Tribunalul Bucureşti confirmarea pentru planul de reorganizare a clubului

EXCLUSIV Rapid a fost „sabotată“ şi riscă să joace în „B“ şi la anul: cine sunt cei care au stricat dosarul de licenţiere

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: