Daniel Niculae: "Suntem prea fraieri pentru Liga Campionilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Cuvintele atacantului rapidist explica perfect dezastrul de la Bruxelles si ratarea calificarii in turul trei preliminar al Ligii Campionilor * Invinsi cu 3-2 dupa ce au condus cu 2-0 la pauza, bucurestenii nu vor juca nici in Cupa UEFA * "Parca erau morti", a spus Rednic despre elevii sai, adaugand ca este foarte important ca ei sa-si revina pentru meciul de duminica din Divizia A

2-0 la pauza pentru Rapid, dupa un joc foarte inteligent si doua goluri superbe reusite de Ilyes si Bratu. Nimeni, nici cel mai inrait fan rapidist nu ar fi banuit asa ceva, dar tabela de pe Constant Vanden Stock nu mintea. Ce-o fi fost in sufletul lor, ce petrecere o fi avut loc la pauza in vestiar, greu de stiut. Cert e ca in momentul in care au revenit in teren, elevii lui Rednic erau altii. Nici o umbra din inteligenta aratata in prima repriza, sau din determinarea cu care se luptau pentru fiecare minge. Nimic. Doar o oboseala si o resemnare "balcanica", asa cum mai spune, din cand in cand, Cornel Dinu. Parca erau niste oameni care s-au trezit peste noapte foarte bogati, dupa ce au trait o viata intreaga in saracie, si nu stiau ce sa faca cu banii. "Suntem desculti si saraci prin Europa", spunea George Copos in momentul in care pleca de la Bucuresti, dar descultii lui si ai lui Rednic reusisera sa reduca la tacere galeria celei mai iubite echipe de fotbal din Belgia. La pauza conduceau cu 2-0 si erau foarte bogati. Tot ce trebuiau sa faca, si daca suntem pe sfert latini pe cat sunt italienii ar fi trebuit sa reuseasca, era sa se apere. Din pacate, pasa superba a belgianului Godfroid, pentru sutul sec al lui Ilyes, si golul de artist al lui Bratu au ramas doar executii de exceptie, pentru ca cele trei goluri reusite dupa pauza de pragmaticii belgieni ne-au trimis inapoi acasa la saracia noastra. "Am luat goluri prea repede si a fost ca si cum ne-ar fi turnat plumb in picioare", a spus Daniel Niculae, care face o radiografie perfecta a echipei sale, dar si a fotbalului romanesc: "Suntem prea fraieri pentru Liga Campionilor". In mod normal, exista scuze pentru orice esec din viata noastra si daca am sta sa luam la bani marunti acest joc am descoperi ca a fost prea mare caldura, ca lumina de la reflectoare batea ciudat, ca arbitrul a tinut cu ei pe final de meci sau ca, sa nu uitam, ei sunt de zeci de ori mai bogati decat noi. Iar de nivelul de trai nici nu mai vorbim. Toate aceste scuze exista si pot fi aruncate in fata dar, tot mai buna este explicatia lui Niculae: "Suntem prea fraieri.......". "Probabil ca am pierdut din cauza lipsei de experienta si a diferentei de valoare", intelepteste Rednic, dar nu ne dam seama cum poate vorbi de diferenta de valoare cand conduci, absolut meritat, cu 2-0 la pauza? Daca ar fi avut ei 2-0 dupa primele 45 de minute am fi inteles cu totii ca diferenta este mare, dar noi am stiut sa controlam aproape perfect prima repriza, dar am clacat inexplicabil dupa pauza de parca, lucru pe care l-a remarcat si Rednic, am fi murit ca fotbalisti." Trebuia sa se mobilizeze mai mult, sa vorbeasca intre ei, insa parca erau morti. Au luat un gol, apoi inca unul, dar nu au avut nici o reactie. Nu ne putem explica". Greu de explicat, este clar, pentru oricine, de la Rednic la Bratu si de la Copos la Dolha, dar cel mai greu vor inghiti galusca zecile de mii de fani rapidisti care, in cele 15 minute de pauza, au luat cu asalt buticurile si si-au facut provizii serioase de bere si sampanie ca sa sarbatoreasca o calificare istorica a favoritilor lor. Care, din pacate, a fost amanata. Poate la anul....

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite