Dan Petrescu a fost dat afară de la Dinamo Moscova. A dus echipa pe locul 4, dar ruşii spun că „a progresat puţin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Petrescu şi-a încheiat aventura la Dinamo Moscova, echipă pe care a preluat-o în luna august a anului 2012, după ce a plecat de la Kuban Krasnodar.

Ruşii anunţă că între antrenor şi conducere a fost în înţelegere amiabilă, pentru ca tehniaianul român să plece. "I-am mulţumit lui Petrescu pentru munca lui şi-i urăm succes în carieră. Anul trecut a scos echipa dintr-o situaţie dificilă şi a dus-o la un anumit nivel, dar în ultima vreme am progresat foarte puţin şi avem nevoie să mergem înainte", a declarat directorul sportiv al celor de la Dinamo. 

În spatele acestei înţelegeri stă însă clauza de reziliere a contractului, în valoare de două milioane de euro, pe care ruşii trebuie să i-o plătească Bursucului. În acest moment, Dinamo Moscova este pe locul 4 în clasament, la trei puncte de locul 3, la şase puncte de locul doi şi la şapte puncte de primul loc. În Rusia mai sunt de jucat şase etape. Antrenor interimar rămîne Nikolai Kovardaev şi oficialii ruşilor negociază cu Stanislav Cherchesovim, de la Amkar Perm.

Misterul unei înfrîngeri neaşteptate pentru Dinamo Moscova: 0-4 la Anzi Machacikala

"Bursucul" îşi poate îndeplini visul: 5 echipe din Anglia caută antrenor!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite