Dan Petrescu a dat lovitura carierei: a prins un contract fabulos la un club unde un alt român a fost „zeul“ fanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ASA Târgu-Mureş se scufundă precum Titanic, iar căpitanul va fi printre primii oameni aflaţi la bord care va părăsi corabia.

Dan Petrescu a primit o ofertă de 2,5 milioane de dolari pe sezon de la Jiangsu Sainty, locul 6 după 17 etape în prima ligă din China, şi se pregăteşte să plece spre Asia după Supercupa de miercuri cu Steaua (ora 21.00, Pro TV). 

Cei de la Jiangsu au amintiri plăcute din colaborarea cu românii. În 2012, echipa, un fel de Unirea Urziceni în China, s-a clasat pe locul 2, iar atacantul Cristian Dănălache a contribuit la această performanţă cu 23 de goluri, devenind cel mai bun marcator al primei ligi.

„Mama răniţilor“ în locul lui Petrescu

În aceste condiţii, cei de la Târgu-Mureş au şi început deja căutările pentru înlocuirea lui Petrescu. Primul nume pe listă e cel al lui Vasile Miriuţă, un fel de „mama răniţilor“, specializat în a lucra la echipe cu probleme. Rapid şi Gyor (Ungaria) au fost ultimele două formaţii pregătite de Miriuţă, ambele având grave probleme financiare.

În cazul în care Miriuţă nu se va înţelege cu cei de la Târgu-Mureş, Costel Gâlcă ar putea fi abordat de oficialii vicecampioanei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite