Dan Petrescu, compătimit: Curg reacţiile după experienţa sa dezastruoasă la Kayserispor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Petrescu a rezistat doar 44 de zile în Superliga turcă
Dan Petrescu a rezistat doar 44 de zile în Superliga turcă

Vestea plecării lui Dan Petrescu de la Kayserispor a făcut valuri în fotbalul românesc şi a fost comentată în emisiunile de la Look Sport şi Telekom Sport.

Vasile Miriuţă, actualmente director tehnic în liga a treia, la Minaur Baia Mare, a spus că fostul antrenor al CFR-ului a comis o greşeală, din momentul în care a preluat o formaţie aflată în lupta pentru evitarea retrogradării. 

„Când am văzut declaraţia ofiţerului de presă, acum vreo două zile, când l-a criticat pe Petrescu... că echipa nu joacă nimic, că ne e frică să jucăm, că n-avem ocazii, puteam să fac pariu cu oricine, chiar am vorbit cu fiul meu: «Fii atent că îl dau pe Petrescu afară». Acum s-a confirmat. Petrescu e un nume, un antrenor foarte bun, poate în primii trei antrenori români, la ora actuală. Odată ce ai câştigat trei campionate cu CFR Cluj, nu te duci la o echipă care se bate la retrogradare în Turcia. Stai frumos în Dubai, la plajă, vreo două luni, cu familia, îţi încarci bateriile şi iei o echipă de top. S-a dus la o echipă vai de mama lor! E foarte greu să mai prinzi o echipă de top acum. Odată ce ajungi la un nivel şi te dă afară după o lună de zile, e greu să mai prinzi o echipă de top. Părerea mea e că a greşit, eu n-aş fi făcut niciodată mutarea asta“, a comentat Miriuţă. 

Ioan Andone, preşedinte la FC Voluntari, a încercat să găsească şi el o explicaţie pentru eşecul lui Petrescu la Kayserispor: „Turcii sunt aprigi, plăteşti. Nu credeam, totuşi, aşa ceva, dar în străinătate e greu“.

Iar Marius Şumudică, actualmente la Rizespor, cu care n-are nicio victorie în cinci partide, a confirmat şi el că, în Superliga turcă, antrenorii străini au o viaţă grea. „E un campionat foarte puternic. Câţi antrenori străini mai sunt în Turcia la ora actuală? Doar portughezul Sa Pinto, care a venit după mine la Gaziantep, şi care are o viaţă destul de grea acolo. Ne mirăm, ne întrebăm de ce s-a întâmplat asta cu Petrescu. Lumea nu te aşteaptă. Kayseri e o echipă care a investit 17 milioane de euro. Dan Petrescu a putut să facă transferuri, a avut timp să facă unele mutări. Dar în Turcia e greu, Nu mă aşteptam totuşi, sub nicio formă, să fie demis“, a declarat Şumudică la Pro X.

Rezultatele lui Petrescu în Superliga turcă

Dată Meci

21 februarie 0-2 cu Sivasspor (d)

13 februarie 0-0 cu Ankaragücü (a)

7 februarie 1-1 cu Erzurumspor (d)

3 februarie 1-1 cu Alanyaspor (a)

30 ianuarie 1-0 cu Kasimpasa (d)

25 ianuarie 0-3 cu Fenerbahce (d)

19 ianuarie 2-0 cu Istanbul BB (a)

16 ianuarie 1-2 cu Gaziantep (d)

Bilanţ: 8 meciuri, 2 victorii, 3 egaluri, 3 înfrângeri. Golaveraj: 6-9 

*d = deplasare, a = acasă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite