Curtea de Apel amână pentru 15 iunie pronunţarea privind pedepsele pentru Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat, miercuri, pentru 15 iunie, pronunţarea privind pedepsele pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi pentru fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, în dosarul referitor la excluderea clubului de fotbal Universitatea Craiova, în care au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Decizia pe care magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmau să o ia miercuri în acest caz ar fi fost definitivă, însă instanţa bucureşteană a amânat pronunţarea pentru data de 15 iunie.

La ultimul termen al procesului, din 17 mai, procurorii DNA au cerut pedepse orientate spre maxim atât pentru Mircea Sandu, cât şi pentru Dumitru Dragomir.

Dumitru Dragomir le-a spus magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti că Adrian Mititelu a fost victima propriului jurist şi că se bazează pe declaraţiile acestuia. De asemenea, fostul preşedinte al LFP a susţinut că este "total nevinovat", că nu are "nicio tangenţă" cu acest proces şi că de 15 ani el nu doarme noaptea şi a "albit total"."Mi-a explicat juristul cum că Mititelu a semnat o convenţie între club şi LPF prin care se angaja să respecte regulamentele. Toată lumea face trimitere la jucătorii pierduţi de Craiova. Contractul dintre jucător şi club e tabu. Dacă erau plătiţi, ei nu cereau să fie liberi de contract. Ei nu au înregistrat contractele în contabilitate ca să nu plătească taxe. A fost sfătuit prost. I-am dat două săptămâni să-şi retragă plângerile. Ce clemenţă mai.mare vreţi? Acum mi-am dat seama că Mititelu a fost împins de.jurişti. Dacă în ţara asta nu se respectă legea, statutele şi regulamentele, va fi haos. Am gura mare, dar nu am încălcat niciun paragraf de lege. De şapte ani nu vorbesc cu Piţurcă. Eu am ţinut doi ani U Craiova pe banii mei. Toată lumea te acuză de fel de fel de tâmpenii şi spun că am zis nu ştiu ce la televizor. La câte am spus eu la televizor (...) Nu am dormit noaptea în ultimii 15 ani. Am albit total", le-a spus Dragomir magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, conform News.ro. 

La rândul lui, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Mircea Sandu a susţinut în instanţă că nu a "apelat la niciun leu din bugetul ţării" şi că i se pare de neînţeles ceea ce i se întâmplă. "Am fost crescut într-o familie modestă, dar cu respect. Am terminat toate treptele şcolarizării la zi, am fost fotbalist de ligă de la 17 ani şi jumătate, am jucat peste 400 de meciuri de prima ligă şi am marcat peste 200 de goluri.  Am învăţat să citesc şi să scriu regulamente. Începând cu 2007 am fost membru în Comitetul Executiv al UEFA. Am reuşit pe.proiectele întocmite să aducem peste 10 milioane de euro bani pentru investiţii. Nu am apelat la niciun leu de la bugetul statului. Faţă de ceea ce am făcut pentru această ţară, mi se pare de neînţeles ceea ce mi se întâmplă. Nu am comis nicio ilegalitate. Sunt nevinovat cum sunt toţi ceilalţi care au votat pentru excluderea clubului. N-am încălcat nicio lege, nu am avut în intenţie să facem rău cuiva", le-a spus Mircea Sandu magistraţilor.
 
În 13 iunie 2016, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi obligaţi să plătească fiecare 80.000 de lei amendă penală. Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal au primit o amendă penală de câte 370.000 lei şi, dacă decizia va fi menţinută de instanţa de apel, vor fi obligate să publice hotărârea de condamnare. 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite