Cursele de MotoGP demarează în acest week-end la Eurosport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jorge Lorenzo
Jorge Lorenzo

În acest weekend (24-26 martie), postul de televiziune Eurosport va transmite prima cursă din calendarul de MotoGP. Disputată în nocturnă, pe circuitul Losail International Circuit, competiţia din Qatar este prima din cele 18 curse de MotoGP din acest an.

Eurosport va transmite peste 250 de ore live din circuitul MotoGP, de-a lungul întregului sezon 2017. Mai mult, echipa română de la Eurosport va comenta de la faţa locului etapele din Qatar, Franţa (Le Mans), Olanda (TT Circuit Assen), Germania (Sachsenring), Republica Ceha (Automotodrom Brno) şi Spania (Comunitat Valenciana - Ricardo Tormo).

Comentatorii transmisiunilor de MotoGP pentru etapa din Qatar vor fi Alexandru Cocu, fost jurnalist si specialist în sporturi cu motor, şi Ionuţ Mistode, fost motociclist de performanţă, primul român care a obţinut puncte în World Endurance FIM Cup şi a concurat în competiţia de motociclism din Franţa „Bol d’Or 24 hours”. Eurosport a anunţat la finalul anului trecut preluarea drepturilor pentru transmisiunile în direct ale tuturor etapelor, la toate cele trei clase, MotoGP™, Moto2™ şi Moto3™, inclusiv sesiunile de antrenamente libere de vineri, sesiunile de calificări de sâmbătă şi cursele de duminică.

Toate cursele vor fi difuzate în direct pe Eurosport 1, în timp ce sesiunile de calificări vor fi transmise pe Eurosport 1 în direct sau decalat, în cazul unor suprapuneri de transmisiune cu alte competiţii. Eurosport deţine şi drepturile digitale exclusive în România pentru toate cursele şi toate sesiunile de calificări din calendarul MotoGP, acestea urmând a fi difuzate şi pe Eurosport Player, serviciul dedicat transmisiunilor TV online al grupului media. Astfel, abonaţii vor avea acces prin intermediul dispozitivelor mobile la transmisiunile în direct ale tuturor etapelor MotoGP difuzate de Eurosport. În plus, platforma digitală va difuza în direct alte două competiţii organizate de Dorna: Red Bull Rookies Cup şi Shell Advance Asia Talent Cup.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite