Curg veştile proaste pentru CFR Cluj: Campioana României, din nou, ghinion fantastic la tragerea la sorţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bilal Omrani, atacant CFR Cluj
Bilal Omrani, atacant CFR Cluj

După ce a părăsit cupele europene în sezonul trecut, suferind o ruşine colosală cu Dudelange (Luxemburg), formaţia din Gruia va avea în noua stagiune numai adversare incomode.

Dan Petrescu s-a întors din China pentru a câştiga al doilea titlu la rând cu CFR Cluj, însă, dacă vrea să ducă echipa în grupele unei competiţii europene, va avea nevoie de un joc mult îmbunătăţit faţă de ce a arătat CFR în Liga I.

Ieri, la tragerea la sorţi pentru turul I preliminar al Ligii Campionilor, CFR a dat de Astana. Pe lângă faptul că această dublă implică o călătorie lungă până în Kazahstan, Astana e şi în plin campionat, spre deosebire de CFR care, la ora meciului-tur din deplasare, va avea o singură partidă oficială, cea din Supercupă cu Viitorul (6 iulie).

Astăzi, UEFA a efectuat tragerea la sorţi pentru turul II preliminar al Ligii Campionilor, stabilind echipa cu care se va duela învingătoarea „dublei“ Astana – CFR Cluj. Aceasta va fi Maccabi Tel Aviv, campioana Israelului! Partidele din turul II preliminar sunt programate pentru 23/24 şi 30/31 iulie. Dacă se califică în turul II, CFR va juca prima manşă pe teren propriu.

Maccabi Tel Aviv e cea mai dificilă adversară din lista echipelor cu care se putea întâlni CFR Cluj, având în vedere că existau şi alternativele Linfield, Dundalk, Riga, Dudelange, FC Valletta sau The New Saints.

Formaţia israeliană e cea mai titrată din această ţară, fiind singura care n-a retrogradat niciodată. Maccabi Tel Aviv are 22 de titluri şi 23 de cupe.

Singura consolare a CFR-ului e faptul că, dacă trece de Astana, dar va pierde în faţa celor de la Maccabi Tel Aviv, atunci va continua în turul III preliminar al Ligii Europa pe ruta campioanelor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite