Cupa României, ultimul cartuş pentru Reghecampf ? Steaua joacă diseară finala cu Astra Giurgiu, pe „Arena Naţională”

Cupa României, ultimul cartuş pentru Reghecampf ? Steaua joacă diseară finala cu Astra Giurgiu, pe „Arena Naţională”

Steaua şi Astra joacă diseară, pe „Arena Naţională”, cu trofeul pe masă, fiind pentru prima dată după 17 ani când campioana şi vice-campioana joacă în finala Cupei României.

Ştiri pe aceeaşi temă

În campionat, cele două dispute directe s-au terminat cu 3-1 în favoarea Stelei, iar în retur, la Giurgiu, scorul a fost 1-1.
Dincolo de problema câştigătoarei, steliştii aşteaptă şi o lămurire a situaţiei lui Laurenţiu Reghecampf, al cărui nume a apărut în presa arabă, ca fiind viitorul antrenor al celor de la Al Hilal. Arabii pretind că antrenorul român şi-a dat deja acordul de a veni la fosta echipă a lui Olăroiu, unde ar avea un salariu de trei milioane de euro pe an, însă Reghe a evitat să confirme sau să infirme această informaţie. „N-am ce să comentez. Acum mă interesează Cupa României. Vorbim după aceea”, a spus Reghe, care-şi poate duce echipa în clubul select al echipelor care au reuşit eventul în acest sezon, doar şase la număr în toată Europa.
Există indicii că oferta lui Al Hilal este reală, dar sunt şi voci care spun că la mijloc este o strategie menită să-i ridice cota lui Reghecampf.  Conducerea arabilor susţine că are o listă mai mare de antrenori, dar că e posibil şi să-l păstreze pe actualul antrenor, fostul internaţional Sami Al Jaber.
O eventuală victorie a Stelei în finala de diseară va fi plătită cu 10.000 de euro pentru fiecare jucător. Banii vor veni însă cu o condiţie: echipa să se califice şi în grupele Ligii Campionilor. „Important este trofeul, nu ne interesează banii”, a spus Reghecampf, care îşi poate trece în palmares al patrulea trofeu cu
Steaua, după cele două titluri şi o Supercupă.
Dacă Steaua este obişnuită cu trofeele, Astra se află în faţa unei premiere. Această finală este cea mai mare performanţă din istoria de 93 de ani a clubului. Giurgiuvenii sunt deficitari şi la capitolul susţine, ei trimiţând înapoi către FRF 1.500 de bilete, deoarece n-au avut cui să le vândă. Acestea vor fi scoase la vânzare astăzi la casele de la stadion. Astra mizează totuşi pe câteva mii de fani în tribune, chiar dacă numărul acestora va fi net inferior steliştilor. „Pentru noi va fi o sărbătoare această finală. Steaua e mai puternică, dar noi putem compensa prin dorinţă. Ne aşteptăm la o primire ostilă din partea fanilor, dar vom trece peste asta”, a afirmat Daniel Isăilă, antrenorul „astralilor”.

ADEVARUL LIVE: CE SPUNE DUCKADAM DESPRE FINALĂ SI DESPRE PELCĂRILE LUI REGHECAMPF ŞI TĂTĂRUŞANU

Accidentat, Florin Gardoş nu poate evolua în partida cu Astra 

Meciul legendelor începe la ora 19.30

Înaintea finalei, pe gazonul de pe „Arena Naţională” se va disputa un joc între o echipă a legendelor fotbalului românesc, între care Balaci, Cămătaru, Belodedici, Bumbescu şi Tudorel Stoica, şi o formaţie a suporterilor. Partda va începe la ora 19.30 şi va fi trasmisă în direct de sport.ro.
Câştigătoarele Cupei României
21 trofee - Steaua
13 trofee – Dinamo, Rapid
6  trofee - Univ.Craiova
3 trofee – CFR Cluj, Petrolul
2 trofee - Ripensia, UTA , Politehnica Timişoara
un trofeu - CFR Turnu Severin, Metalul Reşiţa, Progresul Oradea, Progresul Bucureşti, Arieşul Turda, Ştiinţa Cluj, Chimia Rm.Vâlcea, Jiul Petroşani, Gloria Bistriţa

Echipe care au reuşit eventul în acest sezon
Bayern Munchen (Germania)
Benfica (Portugalia)
FC Salzburg (Austria)
Sparta Praga (Cehia)
Aalborg (Danemarca)
Rabotniki (Macedonia)


Steaua – Astra, azi, ora 21.00, Pro TV, Stadion: Arena Naţională”
Steaua : Tătăruşanu -  Prepeliţă, Varela, Szukala, Latovlevici – Tănase, Pintilii, Sânmărtean, Stanciu – Chipciu, Keşeru
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Rezerve: Niţă, Georgievski, Filip, Pârvulescu, Iancu, Piovaccari, Kapetanos  
Astra: Lung – Măţel, Găman, Papp, Morais – Yoda, Yahaya, Laban, William – Budescu, Yazalde
Antrenor: Daniel Isăilă
Rezerve: Coman - Ben Youseff, Mureşan, Seto, Enache, Iorga, Bukari
Arbitri: Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre, Miklos Nagy 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: