Cum a turbat de furie Ceauşescu în momentul în care Gică Popescu a fugit de la Steaua: „Ne-am ascuns două săptămâni în Bulgaria! Toată lumea era pe urmele noastre. Poliţia, Securitatea, Armata...”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gică Popescu, fostul căpitan al Barcelonei, a petrecut un an şi opt luni în spatele gratiilor, în urma condamnării din „Dosarul Transferurilor”, dar puţină lume ştie că „Baciul” a fost la un pas să ajungă la închisoare şi înainte de Revoluţie.

Episodul de tristă amintire a avut loc la finalul sezonului 1987-1988, în care Gică Popescu a jucat atât pentru Universitatea Craiova, cât şi pentru Steaua.  „Hai să vă spun acum despre ce este vorba şi să vedeţi că parcă v-am povestit un roman poliţist. Gică convenise cu tatăl său că cel mai bine este să se întoarcă la Universitatea Craiova. Tatăl lui Gică nu mai dorea sub nici o formă ca fiul său să joace la Steaua, dar nici Gică nu a mai dorea. Amândoi iubeau enorm Universitatea Craiova. Am avut o discuţie toţi în birou la Ilie Ceauşescu, care a turbat de furie cînd a auzit că Gică vrea să se întoarcă la Craiova. L-au arestat pe loc şi l-au dus într-un cameră alăturată. Însă am profitat de o clipă de neaţenţie a celor care îl păzeau pe Gică şi l-am scos din biroul ala şi duşi am fost. Am plecat spre Calafat, iar apoi am trecut în Bulgaria şi am stat acolo ascunşi două săptămîni. Toată lumea era pe urmele noastre. Poliţia, Securitatea, Armata, toată lumea. L-am lăsat pe profesorul Corneliu Stroe şi pe ministrul Ştefan Andrei să încerce să rezolve problema. Înte timp intrase pe fir şi Dinamo, cu Mircea Lucescu. Ăia  îi ofereau lui Gică gradul de plutonier major, doar că să vină la ei. Mureau de bucurie că Gică plecase de la Steaua, dar nu doreau nici să se întoarcă în Bănie. În plus, îl mai momeau pe Gică şi cu alte facilităţi, însă Gică nu a cedat şi tot la Craiova s-a întors. Chiar şi după ce am rezolvat situţia, tot ne era frică pentru soarta lui Gică Popescu. Aşa că am decis să apelăm la o strategie. La primul meci al Universităţii, în deplasare la FC Bihor, am pus la cale un plan. L-am trecut pe Gică pe foia de joc şi l-am convins pe crainicul stadionului să nu îi pronunţe numele. Pe el nici nu l-am scos la încălzire. L-am trimis cu un băiat de încredere de al nostru în tribune. Acolo Gică avea echipamentul pe el, o pălărie în cap, iar pe deasupra avea un palton. Cu 5 minute înainte să înceapă jocul Gică a sărit gardul şi a intrat pe teren. Toţi înnebuniseră cînd l-au văut pe Gică Popescu în echipamentul Universităţii Craiova. Adversarii au cerut imediat să vadă foaia de joc şi legitimaţia lui, dar noi aveam toate actele în regulă. Însă ne era frică ca Gică să nu fie arestat. Din fericire totul s-a terminat cu bine, iar după Campionatul Mondial l-am vîndut pe Gică la PSV Eindhoven”, a povestit antrenorul Ţîcă Zamfir pentru Fanatik. 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite