Cum a scăpat-o Ion Iliescu pe Steaua de la faliment: „Salvaţi-ne, vă rugăm!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţină lume îşi mai aminteşte că gruparea de fotbal Steaua Bucureşti a fost la un pas de dizolvare încă de pe vremea când era gestionată de Clubul Sportiv al Armatei.

Laurenţiu Roşu, fost comandant al Clubului Sportiv al Armatei, povesteşte în memoriile sale că Steaua se afla, la finalul anilor '90, aproape de faliment! Steaua semnase un contract de modernizare a stadionului cu firma Tehnorob, o societate care ulterior a dat clubul în judecată. Constructorul a pretins că nu i s-au plătit lucrările şi a cerut dizolvarea şi lichidarea Clubului Sportiv al Armatei! "M-am întâlnit cu Iliescu, ca preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. I-am spus că pe data de 10 ianuarie 2002 Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat printr-o sentinţă, neredactată încă, pentru dizolvarea Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Şi că Ministerul Apărării Naţionale consideră că prin această decizie instanţa a fost abilitată să se pronunţe cu privire la desfiinţarea unei unităţi militare, ceea ce creează un precedent deosebit de periculos în materie judecătorească, cu încălcarea evidentă a principiului separaţiei puterilor în stat!". Cum a scăpat Steaua de faliment? Comandantul Roşu povesteşte, în Gazeta Sporturilor, că demersul a avut succes: "Juriştii lui Ion Iliescu, de la Cotroceni, au confirmat că Steaua nu poate fi dizolvată, din moment ce are indicativ de unitate militară. Doar CSAT putea să desfiinţeze unităţi militare, nu un judecător!". Clubul a scăpat şi a tras mai departe de datoria către firma de construcţii. O parte din datorie a achitat-o chiar Gigi Becali. Gigi a participat la o licitaţie la care fuseseră scoase la vânzare nocturna şi tribuna I din Ghencea! "Da, el le-a cumpărat pe ambele la licitaţie şi aşa s-a achitat o parte din datoria către Tehnorob", confirmă Roşu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite