Cum a reacţionat presa internaţională la calificarea primei românce într-o finală la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
simona halep wimbledon 2019. foto guliver-gettyimages

Publicaţiile din întreaga lume au scris la superlativ despre victoria Simonei Halep în semifinala cu Elina Svitolina, 6-3, 6-1

Jurnaliştii străini, citaţi de digisport şi ziare.com, nu au uitat să menţioneze că perfomanţa Simonei este o premieră în istoria tenisului din România

wtattennis.com - "Halep a devenit prima româncă ajunsă în finala de la Wimbledon. Performanţă fenomenală a Simonei Halep, care a rămas agresivă pe toată durata partidei pentru a ajunge în prima ei finală de la Wimbledon. Simona a reuşit 26 winners şi a câştigat 25 din cele 32 de raliuri de peste 9 mingi".

BBC: "Simona Halep îşi aruncă mâinile în aer şi e în finala de la Wimbledon! Şi are o formă atât de bună încât n-ar trebui să pariezi împotriva ei! O demonstraţie de mare clasă din partea româncei!"

The Telegraph: "Simona Halep o învinge fără probleme pe Svitolina şi ajunge în finala de la Wimbledon. Ea este prima româncă ajunsă într-o finala la Wimbledon. Românca a arătat o prestaţie foarte frumoasă şi s-a impus într-o ora şi 13 minute. Atât Simona cât şi Svitolina nu se aflau într-o formă prea buna şi nici nu se simţeau grozav pe iarbă. Halep a fost mai bună la toate capitolele si şi-a surclasat adversara!"

Marca: "Simona Halep, o jucătoare care ura iarba, s-a calificat în finala de la Wimbledon după un joc în care a arătat un spirit ofensiv şi un plan tactic mult mai bune decât cele ale Svitolinei, care s-a apărat bine dar nu a putut lua iniţiativa"

Punto de Break: "Românca a fost de neatins în meciul cu Elina Svitolina şi va lupta pentru marele trofeu. Halep s-a simţit mai confortabil ca oricând pe această suprafaţă şi a învins-o pe Svitolina cu un tenis la nivel ridicat şi o determinare mult mai clară!"

Simona Halep (7 WTA) s-a calificat în premieră în finală la Wimbledon, după ce a trecut, joi,  6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea din Ucraina Elina Svitolina (8 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite