Cum să pierzi un milion de dolari dintr-un foc. Mărturisirea unui fost jucător de tenis din Top 5 mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consecinţele transformării radicale a lui James Blake. Foto: Punto de Break
Consecinţele transformării radicale a lui James Blake. Foto: Punto de Break

Fostul jucător american de tenis, James Blake, a povestit cum a fost afectat financiar când a luat o decizie radicală, fără să se consulte cu omul însărcinat de IMG cu promovarea imaginii sale şi cu semnarea contractelor de publicitate.

În prezent director al turneului de la Miami, programat iniţial pentru perioada 23 martie - 5 aprilie 2020 dar amânat pe perioadă nedetrminată din cauza pandemiei de coronavirus, James Blake a mărturisit în dialog cu jurnaliştii publicaţiei „Punto de Break“ cum decizia de a renunţa la podoaba capilară şi dreadurile care îl evidenţiau clar în circuit, l-a costat dintr-un foc un milion de dolari.

James Blake părea că se îndreaptă spre un cu totul alt domeniu, fiind student la Harvard. A avut însă rezultate excelente în tenis, devreme, iar acest lucru l-a determinat să aleagă o carieră de jucător profesionist. În 2003, pe când avea 23 de ani, tatăl său a fost diagnosticat cu cancer la stomac.

Mi-am pus problema dacă voi reuşi cu adevărat în tenis, dar mai cu seamă dacă tata va fi prin preajmă pentru a vedea succesul meu. Am început să mă gândesc că trebuie să fac ceva simbolic, ca să pun capăt frământărilor şi să transmit un mesaj tenisului, adversarilor mei şi mie că începe o nouă etapă a carierei mele. Şi m-am gândit să mă rad în cap. Ideea aceea era normală pentru un tip de 33 de ani, dar era şocantă pentru cineva de 23 de ani. Iar fanii mă ştiau mai ales datorită dreadurilor, pe care le purtam încă din anii de şcoală. Însă în timp ajunsesem să cred că stilul şi coafura mea îmi eclipsau tenisul şi calităţile“, a povestit James Blake.

„Ştiam că IMG este interesată de look-ul meu, mai presus de tenis, că încercau să îmi reînnoiască contractul cu Nike, dar şi că purtau negocieri cu alţi sponsori. Părul meu era un factor important în ecuaţie. Iar managerul meu mi-a spus din prima, când i-am prezentat ideea mea, că se opune“, a povestit Blake, explicând că, ulterior, decizia finală de a se rade în cap a luat-o pentru o cauză nobilă.

Blake şi-a vândut în scop caritabil părul, pentru a susţine o echipă feminină de baschet feminin, mizând pe interesul presei în start de nou sezon pentru a strânge cât mai mulţi bani.

M-am dus acasă şi m-am tuns zero. Mi-am sunat agentul şi i-am spus - Am făcut-o. M-am întrebat: Ce anume? I-am spus: M-am ras în cap. După o lungă pauză de tăcere, Carlos mi-a spus că mă sună înapoi şi a închis. Nu m-a sunat decât a doua zi, dar avusese timp să dea un titlu suculent pentru ziare: James se rădea şi am pierdut un milion de dolari“, a povestit Blake.

James Blake a urcat până pe locul 4 ATP, în noiembrie 2006, a câştigat 10 titluri la simplu şi a făcut parte din echipa de Cupa Davis a Statelor Unite care a câştigat „Salatiera de Argint“ în 2007.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite