Cum îţi găseşti drumul în viaţă: Marinela Mazilu, fata care s-a apucat de sport cu „tancul“ şi a ajuns la Soci

Cum îţi găseşti drumul în viaţă: Marinela Mazilu, fata care s-a apucat de sport cu „tancul“ şi a ajuns la Soci

Marinela Mazilu

Are 22 de ani, reprezintă România la Jocurile Olimpice, la skeleton, o probă cu până la 50 de practicanţi în ţară, despre care aproape nimeni de la noi nu ştie nimic şi pentru care nu există nicio pistă în ţară.

Un fotbalist mediocru din Liga I are şanse infime să reprezinte, vreodată, România la nivel internaţional, dar are parte, de multe ori, de o mediatizare excesivă, pentru simplul motiv că practică sportul-rege. 
 
Marinela Mazilu (22 de ani) reprezintă, pentru a doua oară, România la o ediţie a Jocurilor Olimpice, dar face o mărturisire tristă: „În ţară, când le zic oamenilor că voi concura la skeleton, 95% din ei nici nu ştiu ce e sportul ăsta“.
 
Ce e skeletonul?
 
O probă în care sportivul stă cu burta pe aparatul personalizat, care cântăreşte între 28 şi 34 de kilograme. Potrivit regulamentului, greutatea cumulată a skeletonului şi cea a sportivului nu poate depăşi 92 de kilograme. În timpul alunecării pe pistă, sportivul atinge şi 140 de kilometri la oră!
 
O poveste de dragoste
 
Maria (53 de ani), mama Marinelei, a zburat la 5 februarie spre Soci, pentru a-şi vedea, în premieră, fiica la lucru la un concurs internaţional. A primit această şansă după ce ea şi Marinela au fost cooptate în cadrul campaniei P&G, „Thank you, mom“ (n.r. - Mulţumesc, mamă). În Rusia, Maria, Marinela şi fratele ei, Marinel (31 de ani) s-au reunit la „Casa P&G“.
 
„Eu şi soţul meu ne-am luat din dragoste. El e lăcătuş, iar eu am fost sudor. După căsătorie, eu şi soţul am construit o sanie mare cu care ne dădeam pe dealul de lângă casă. Ne dădeam cu <<tancul>>. Aşa ziceam noi, fiindcă e o sanie uriaşă. După ce s-a născut Marinel, el se juca tot timpul cu <<tancul>>, iar apoi i-a venit rândul Marinelei. Aşa s-a îndrăgostit fata mea de skeleton“, a povestit doamna Mazilu. Ea are şi acum acasă, la satul Buleta din Mihăeşti (judeţul Vâlcea), „tancul“ care a făcut-o pe fiica ei sportivă olimpică. 
 
Fetiţa care n-a crezut în Moş Crăciun
 
Jucându-se cu „tancul“ şi având şi un frate mai mare, cu aproape zece ani, Marinela a crescut în lumea băieţilor. „Marinel o lua la fotbal şi avea grijă de ea, când cobora cu sania de pe deal. Şi acum îi zice, în glumă, că el a antrenat-o pentru skeleton“, a continuat mama Marinelei.
 
Ea spune că datorită mediului în care a crescut şi a sportului pe care îl practică, fiica ei a fost mereu diferită de alte fete. „E mai băieţoasă. Nu cred că a avut decât trei rochii. Umbla mereu în pantaloni. Şi niciodată n-a crezut în Moş Crăciun, fiindcă pe când avea trei ani, fratele ei i-a zis că nu există aşa ceva şi că eu le aduc cadouri“, şi-a amintit, amuzată, doamna Mazilu.
 
6.000 de euro costă cel mai ieftin skeleton. Preţul unui aparat mai performant poate depăşi şi 10.000 de euro.
   
Prezenţa mamei la Soci, un miracol
Cooptată împreună cu fiica ei în campania P&G, „Thank you, mom“, Maria Mazilu (foto, centru) şi-a văzut fata, la Soci, cu câteva zile înainte de concurs, la „Casa P&G“. Ea şi fratele Marinelei vor fi în tribune, joi, atunci când mezina familiei va intra în competiţie. Prezenţa doamnei Mazilu în Rusia e un miracol. În 2008, ea a suferit un atac cerebral, apoi o semipareză! „Nu puteam nici să mă sui în autobuz, fiindcă vomitam, darămite să merg cu avionul cinci ore până în Rusia. Acum însă, m-am făcut bine, deşi, din cauza medicamentelor, m-am îngrăşat. Sunt cea mai fericită mamă din lume, pentru că am ocazia să-mi văd fiica la Jocurile Olimpice de la faţa locului“, a spus doamna Mazilu.
 
Pe aceeaşi temă:
 
Cum e să creşti ca mamă un sportiv: povestea Marinelei Mazilu, tânăra care practică un sport de care n-au auzit 95% dintre români Seria de filme „Cum să creşti un campion“ prezintă adevărata poveste a sportivilor, văzuta prin ochii mamelor. Campania realizată de Procter & Gamble include 28 de filme ce vor fi lansate în toată lumea, inclusiv în România.
 
România, corijentă la spectacolul căştilor de la Olimpiada de iarnă de la Soci. Cele mai haioase protecţii ale sportivilor participanţi România nu impresionează la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci nici prin rezultate, nici prin echipamentul sportivilor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările