Cum a dejucat Nicolae Vieru o tentativă de răpire a Nadiei Comăneci, în SUA

Cum a dejucat Nicolae Vieru o tentativă de răpire a Nadiei Comăneci, în SUA

Nicolae Vieru (84 de ani), fostul preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, dar şi fost vicepreşedinte al forului internaţional de profil, a murit vineri, după o lungă suferinţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul trecut, Nicolae Vieru a publicat o carte despre culisele gimnasticii. Evident, lucrarea intitulată "Călătorie în lumea gimnasticii" are pagini întregi dedicate “Zeiţei de la Montreal”, Nadia Comăneci, pe care Nicolae Vieru a însoţit-o în carieră de la începuturile ei. Iată câteva dintre cele mai interesante destăinuiri, cartea fiind însă plină de multe alte lucruri mai puţin ştiute despre gimnastica românească sau internaţională.

1. Pericol de răpire în 1979. Înaintea Campionatelor Mondiale de la Fort Worth, din 1979, organizatorii au cerut protecţie sporită în jurul delegaţiei României şi în special în jurul Nadiei, deoarece existau informaţii privind o posibilă răpire a româncei. Se pare că răpirea Nadiei ar fi fost pusă la cale de câţiva anticomunişti, din Statele Unite, ca o răzbunare pe Nicolae Ceauşescu.„Ştiu că Steve unul dintre poliţiştii care s-a ocupat de protecţia ei, s-a ataşat foarte mult de Nadia, venind, ulterior , să o viziteze în România”, a povestit Vieru.

2. Magazin deschis special pentru Nadia. În 1979, după ce România a cucerit titlul mondial la Fort Worth, magazinul “Pheny”, din oraş, a fost deschis special duminica pentru ca membrii delegaţiei României să poată face cumpărături pentru ei şi pentru Nadia, care tocmai fusese operată la mână.

3. Cadou primit din partea preşedintelui Mexicului. În toamna anului 1976, Nadia şi echipa de gimnastică a României au fost invitate de preşedintele Mexicului  pentru un turneu demonstrativ. Ea a primit din partea oficialului Mexican o maşină electrică de două persoane. 

4. Primită de preşedintele ONU. În 1977, Nadia a fost primită la ONU de preşedintele acestui for, care dorea să o cunoască. A primit “Medalia ONU pentru pace”.

5. Botezată după eroina unui film sovietic. Nadia Comăneci  a fost botezată astfel după eroina unui film sovietic. Impresionaţi de eroismul acestei Nadia, părinţii campioanei au decis să o boteze aşa pe fiica lor.

6. Putea fi actriţă în SUA. În 1977, o televiziune americană i-a propus Nadiei rolul principal într-un film în care ea urma să interpreteze rolul unei eroine din poveştile pentru copii. Partidul nu a aprobat acest lucru.

7. Turneu de un milion de dolari refuzat în 1977. La începutul anului 1977, Ion Ţiriac şi un grup de la televiziunea NBC au venit la Bucureşti, oferind un milion de dolari pentru 10 demonstraţii susţinute de Nadia în SUA! Propunerea a fost respinsă de PCR. În schimb, în toamna aceluiaşi an, echipa de gimnastică a României avea să facă totuşi un circuit de “demonstrative” în SUA, dar suma intrată în conturile statului a fost de doar… 100.000 de dolari.

8. Ziua “Nadia Comăneci” la Chicago. În octombrie 1977, Nadia a făcut un turneu demonstrativ în SUA. Ziua în care a ajuns la Chicago a fost decretată de primarul oraşului drept “Ziua Nadia Comăneci”. Era 18 octombrie 1977.

9. Japonezii i-au oferit 250.000 de dolari pe an. După JO din 1980, Nadia a primit o ofertă de 250.000 de dolari pe an din partea unei televiziuni japoneze. În schimbul acestor bani, ea urma să fie prezentă săptămânal la o emisiune. Totul s-a oprit la Cabinetul 1.

10.  Preferata regilor. În anul 1977, regele Baudouin al Belgiei şi regina au venit special într-o vizită privată la Oneşti, pentru a o întâlni pe Nadia. Ea a făcut şi o demonstraţie pentru ei. De asemenea, în anii 1980, Regele Hussein al Iordaniei a venit cu întreaga suită pentru a vedea un antrenament al Nadiei. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: