Cum arată Top 20 cel mai bine plătiţi jucători şi antrenori din lume: Messi, un milion de euro pe săptămână în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Messi (stânga) a fost dorit de Mourinho la Chelsea, potrivit zvonurilor. FOTO: AP
Messi (stânga) a fost dorit de Mourinho la Chelsea, potrivit zvonurilor. FOTO: AP

Pe timpul crizei, bogaţii se îmbogăţesc şi mai mult, iar săracii devin şi mai săraci. Aceasta e concluzia experţilor în domeniul financiar, iar teoria lor se confirmă şi în lumea fotbalului.

Dacă în România şi nu numai, cluburile traversează perioade critice, intră în insolvenţă sau dispar, pur şi simplu, dând faliment, în schimb, grupările mari din Occident au înflorit şi pe durata recesiunii şi îşi permit plata unor salarii din ce în ce mai consistente. 

O analiză făcută de „France Football“ arată că, în 2014, veniturile celor mai bine plătiţi jucători şi antrenori din lume au crescut, iar Lionel Messi a ajuns să încaseze un milion de euro pe săptămână!

Ameninţă recordul lui Beckham

În luna mai a anului trecut, argentinianul de 27 de ani a semnat un nou contract cu Barcelona. A fost primul pas prin care „Puricele“ şi-a sporit nivelul veniturilor. Noul contract al lui Messi i-a mărit salariul argentinianului cu şapte milioane de euro: de la 29 de milioane la 36 de milioane pe sezon (sumele sunt brute).

Messi a avut încasări mai mari şi de pe urma contractelor sale de publicitate. În 2014, el a primit 28 de milioane de euro din partea celor de la Turkish Airlines şi EA Sports, cu două milioane în plus faţă de 2013. Cu totul, din salarii, prime, contracte de publicitate şi sponsorizări mai mici, Messi a încasat 65 de milioane de euro în 2014.

E pentru al cincilea an la rând când Messi devine cel mai bine plătit fotbalist al planetei. Dacă va rămâne pe locul 1 şi la finalul anului 2015, atunci Messi va egala recordul lui David Beckham, care a fost cel mai bine plătit jucător pentru şase ani consecutiv.

Premier League, depăşit de La Liga

În ciuda faptului că şi-a mărit veniturile cu 15 milioane de euro faţă de 2013, Cristiano Ronaldo (30 de ani) rămâne cu mult în urma starului Barcelonei, iar o altă vedetă a catalanilor, Neymar, îi suflă în ceafă. Brazilianul a ajuns de la 29 de milioane de euro, încasaţi în 2013, la 36,5 milioane în 2014. La nivel mondial, avem zece jucători cu venituri anuale de peste 20 de milioane de euro.

Chiar dacă e cel mai bogat campionat din lume, Premier League are doar trei jucători în Top 10 cel mai bine plătiţi fotbalişti, fiind depăşit de La Liga, cu patru reprezentanţi în această ierarhie.  

Doar trei campioni în Top 20

Banii îţi cresc şansele la succes, însă nu garantează acest lucru. E concluzia la care ajungem, după parcurgerea clasamentului cu cel mai bine plătiţi antrenori din lume. 

Aici, avem doar trei tehnicieni care au câştigat titlul cu echipele lor în stagiunea 2013-2014: Guardiola (Bayern Munchen), Laurent Blanc (PSG) şi Manuel Pellegrini (Manchester City). Trebuie precizat însă că, dacă n-a cucerit La Liga, Carlo Ancelotti a pus mâna pe Liga Campionilor cu Real Madrid.

În rest, au fost mulţi antrenori care au dezamăgit pe bani grei, cele mai bune exemple fiind:

*Arsene Wenger, doar locul 4 în Premier League.

*Fabio Capello, eliminat din faza grupelor cu Rusia la CM 2014.

*Antonio Conte, eliminat din faza grupelor cu Italia la CM 2014.

Cel mai bine plătiţi 20 de jucători din lume

1. Messi (Barcelona) – 65,000,000*

2. Cr. Ronaldo (Real Madrid) – 54,000,000

3. Neymar (Barcelona) – 36,500,000

4. T. Silva (PSG) -  27,500,000

5. Van Persie (Man. United) -  25,600,000

6. Bale (Real Madrid) -  23,800,000

7. Rooney (Man. United) -  22,500,000

8. Ibrahimovici (PSG) – 21,500,000

9. Aguero (Man. City) – 21,200,000

10. Lewandowski (Bayern Munich) – 20,200,000

11. Hazard (Chelsea) şi Y. Toure (Man. City) – 20,000,000

13. Di Maria şi Falcao (Man. United) – 18,500,000

15. Casillas (Real Madrid) – 17,800,000

16. D. Silva (Man. City) şi Fabregas (Chelsea) – 17,300,000

18. D. Luiz (PSG) – 17,200,000

19. Benzema (Real Madrid) – 17,000,000

20. Gotze (Bayern Munich) – 16,900,000

Cel mai bine plătiţi 20 de antrenori din lume

1. Mourinho (Chelsea) – 18,000,000

2. Ancelotti (Real Madrid) -  15,500,000

3. Guardiola (Bayern Munich) -  15,200,000

4. Wenger (Arsenal) – 11,300,000

5. Van Gaal (Man. United) -  10,000,000

6. Capello (Rusia) – 9,000,000

7. Villas-Boas (Zenit) – 8,500,000

8. Eriksson (Shanghai SIPG) – 8,000,000

9. Klopp (Dortmund) – 7,200,000

10. Blanc (PSG) şi Moyes (Sociedad) – 7,000,000

12. Benitez (Napoli) – 6,900,000

13. Mazzarri (ex-Inter) – 6,800,000

14. Di Matteo (Schalke) – 6,000,000

15. Spalletti (ex-Zenit) şi Luis Enrique (Barcelona) – 5,500,000

17. Conte (Italia) – 5,300,000

18. Pellegrini (Man. City) – 5,200,000

19. Rodgers (Liverpool) – 4,900,000

20. Mancini (Inter) – 4,800,000

*sumele sunt în euro

Oli şi „Il Luce“, singurii români care se apropie de topul mondial

România n-are niciun fotbalist care să se apropie de nivelul Top 20 în ceea ce priveşte veniturile anuale. Ştefan Radu (Lazio) e cel mai bine plătit jucător de la noi cu un salariu de 1,300,000 de euro pe sezon. El e urmat de Ciprian Marica (Konyaspor) şi Vlad Chiricheş (Tottenham), fiecare având un venit stagional de 1,200,000 de euro. La nivelul antrenorilor, Cosmin Olăroiu (Al-Ahli Dubai) şi Mircea Lucescu (Şahtior Donţek) stau foarte bine, fiind aproape de locul 20 mondial. Primul câştigă 4,500,000 de euro pe sezon în Emirate, iar „Il Luce“ ia 4,000,000 de euro pe an, în Ucraina. Podiumul e completat de Victor Piţurcă (Al-Ittihad Jeddah), fostul selecţioner primind 3,300,000 de euro pe sezon în Arabia Saudită.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite