Cum arată Dănuţ Lupu la o lună după ce a ieşit din spital: „Medicii mi-au dat voie la un pahar de şpriţ, maximum două”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A trecut o lună de când Dănuţ Lupu a părăsit Institutul Matei Balş, unde a stat internat, la terapie intensivă, timp de două săptămâni, după ce a suferit o dublă pneumonie acută şi a acuzat şi o insuficienţă respiratorie severă. Fostul fotbalist s-a recuperat însă excelent.

Ajuns la 49 de ani, Dănuţ Lupu, cel care făcea furori în campionatul românesc acum două-trei decenii, a slăbit aproape 30 de kilograme. Ba mai mult, a reuşit şi să se lase de fumat. „A fost cam grav, dar am driblat-o şi pe asta.Medicii mi-au dat voie la un pahar de şpriţ, maximum două”, a dezvăluit Lupu, care s-a întâlnit recent cu câţiva dintre bunii săi prieteni, alături de care a depănat amintiri.

Gălăţeanul a ţinut să-i aibă alături pe Miodrag Belodedici, Gigi Mulţescu, Alex Clement - fost jucător la Petrolul Ploieşti, Adrian Enache, respectiv actualul consilier parlamentar Vali Savadosi, fost jucător la FC Olt Scorniceşti şi Victoria Bucureşti în anii '80, cei care l-au ajutat şi în perioada în care a fost spitalizat. 

Dănuţ Lupu s-a retras din activitate în 2001, după ce a jucat pentru Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti. Panathinaikos Atena (Grecia), Korinthos (Grecia), OFI Creta (Grecia), Brescia (Italia), Laminorul Roman şi Tzafririm Holon (Israel). La echipa naţională, Dănuţ Lupu a strâns 14 prezenţe, între 1989 şi 1998, făcând parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1990.

image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite