Aflată pe locul al doilea din grupa F după ce a acumulat 9 puncte, în faţa ultimului meci din grupă împotriva Letoniei, Naţionala se află în faţa unei calificări istorice după o pauză de 27 de ani.

Meciul câştigat ieri împotriva Suediei a fost unul de-a dreptul dramatic, după ce avantajul avut la pauză a fost pierdut şi apoi câştigat în ultimele secunde ale meciului. 

Adrian Guţoaia a fost cel care a împins Naţionala de Baschet spre Europenele din 2015 după coşul dat în ultimele secunde ale meciului şi care a dus scorul la 88-86 de la 85-86.

Chiar şi în cazul în care meciul de miercuri ar fi pierdut, Naţionala are şanse mari, însă depinde şi de rezultatele din celelalte meciuri, lucru pe care nu ne putem baza.

Meciul de miercuri de la Sibiu(ora 19.00) va aduna în sală mii de români dornici de a fi alături de echipa favorită în drumul spre Europene. Dacă eşti prin zonă sau din zonă fii alături de ceilalţi români în Sala în care se va desfăşura meciul.

De la eveniment nu putea lipsi şi Steagul Unirii, cel sfinţit la Izvorul Mureşului şi care a fost desfăşurat în oraşe importante din România. 

După ce duminică s-a aflat la Călăraşi, unde a fost predat în mod simbolic de către edilul localităţii, Ştefan Drăgulin, către tinerii veniţi din Republica Moldova, acesta se află deja în drum spre Sibiu pentru a susţine Naţionala de Baschet a României.

Campania Uniţi sub Tricolor îşi propune astfel să fie şi alături de echipa naţională.

Meciul va fi televizat, dar vă las pe voi să căutaţi de către cine pentru a evita a face cuiva reclamă gratuită.

Citeşte şi despre Referendumul Unionist propus preşedintelui României. Poate că e timpul să votăm viitorul comun al celor două state româneşti.