CTP, tranşant în polemica generată de absenţa lui Halep contra Italiei: „Din molozul minţişoarei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP

Gazetarul Cristian Tudor Popescu i-a luat apărarea celei mai bune jucătoare de tenis a României, în legătură cu criticile aduse acesteia pentru retragerea din echipa naţională înaintea meciului din Fed Cup.

De la începutul acestui sezon, Simona Halep a fost sâcăită de mai multe accidentări, sportiva din Constanţa fiind nevoită să renunţe la competiţiile de la Doha şi Dubai şi să abandoneze după un singur meci turneul de la Miami În plus, jucătoarea aflată pe locul 3 WTA a trebuit să renunţe la a evolua pentru România contra Italiei, în meciui pierdut de tricolore, săptămâna trecută, în cadrul Fed Cup. La un moment dat, inclusiv participarea la Stuttgart părea compromisă, Simona călătorind către Germania neştiind dacă va juca sau nu. 

Ulterior, prestaţiile stelare ale româncei în competiţia de la Sttutgart, acolo unde este calificată în semifinale, i-au adus Simonei un val de reproşuri. 

CTP i-a luat apărarea sportivei şi i-a criticat dur pe cei care o consideră lipsită de patriotism. "Două vorbe despre membrii sau simpatizanţii Partidului Aurolacilor care-i reproşează Simonei că n-a jucat în echipa naţională împotriva Italiei, dar că joacă la Stuttgart. Ceea ce i-ar fi umplut de fericire, deci, ar fi fost să nu joace nici la Stuttgart. Sau măcar să piardă. Din molozul minţişoarei lor, o înjură că nu e patrioată, ca şi cum meciurile eroice din Fed Cup ale Simonei împotriva Cehiei şi Franţei, de pildă, n-ar fi existat. Să le ceri să se gândească la spatele şi umărul ei, pe care nu i le dau ei înapoi dacă se rup, ar fi de-a dreptul obscen...," a concluzionat jurnalistul, într-un editorial scris pentru gsp.ro 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite