CTP explică „divorţul“ Halep - Cahill: „Aşa nu se mai putea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP

Cristian Tudor Popescu a analizat motivele pentru care Simona s-a despărţit, pentru a doua oară în ultimii ani, de antrenorul ei australian alături de care a obţinut cele mai bune rezultate din carieră.

Simona Halep (29 de ani, 14 WTA) a început să colaboreze, în acest sezon, şi cu Daniel Dobre, pe care l-a avut lângă ea, în momentul triumfului de la Wimbledon 2019. 

Practic, în 2021, „Simo“ a fost antrenată atât de Dobre, cât şi de Cahill. S-a ajuns la această formulă pentru că, mai ales după începutul pandemiei, lui Darren i-a fost tot mai greu să o însoţească pe Simona în diferite turnee în jurul lumii. Iar când Cahill nu era prezent la datorie, Halep apela la Daniel Dobre.

Într-o intervenţie la Digi Sport, Cristian Tudor Popescu a explicat că această colaborare îngreunată din cauza distanţei n-a mai putut continua, după cum a anunţat Halep, astăzi.

Ce a spus Cristian Tudor Popescu?

*Pentru mine nu este o surpriză, mă aşteptam să se întâmple lucrul acesta, bine nu este că se despart Cahill şi Halep, dar haideţi să ne gândim cât de greu le-a fost amândurora în aceşti ani în care au realizat lucruri extraordinare împreună. Darren din Australia, Simona din România, fiecăruia i-a fost greu. Lui Darren pentru că trebuia să fie plecat de acasă atâta vreme ca să fie alături de ea, Simona pentru că nu putea să aibă antrenorul lângă ea în toată perioada competiţională şi în general tot timpul, pentru că aşa e bine să fie un antrenor.

*Nu se mai putea continua în felul acesta. Sunt convins că cei doi nu s-au despărţit din cauza unei neînţelegeri, ci pur şi simplu venise momentul să încheie această colaborare excepţională. Să vedem pe cine va alege Simona acum ca antrenor, dacă o să-l aleagă pe Adi Marcu, cred că va fi o alegere foarte bună. Simte probabil nevoia unui antrenor român, cu care să stea tot timpul. Dar, pe de altă parte, ar putea în momentul de faţă să îşi ia chiar ea carnet de antrenor. A adunat atâta experienţă, am văzut-o cum a jucat în ultima vreme chiar în condiţiile unei accidentări nenorocite, şi se vede la ea o maturitate remarcabilă în joc.

CITEŞTE ŞI:

Halep, debusolată fără Cahill: Simona a avut mari probleme cu antrenorii ei VIDEO

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite