CSM Bucureşti, victorie importantă cu Energia Rovinari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de baschet masculin CSM Bucureşti a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia Energia Rovinari, scor 86-75 (40-40), într-un meci contând pentru etapa a X-a a Diviziei A.

Principalii marcatori ai meciului au fost Marojevici 24 puncte şi Santana 22, pentru CSM, respectiv Troupe 24 şi Tyner 22 puncte, pentru formaţia vizitatoare.

În devans s-a jucat marţi meciul "U" Mobitelco Cluj - BCM Piteşti, scor 76-66, în timp ce în celelalte partide jucate miercuri s-au înregistrat rezultatele: Gladiator Cluj - Dinamo Bucureşti 67-66, CSU Braşov - Elba Timişoara 81-105, CSU Ploieşti - CSM Oradea 93-55 şi BC Mureş - SCM U Craiova 99-92.

Ultimele două dispute din cadrul rundei au fost amânate din cauză că Gaz Metan Mediaş şi Steaua Bucureşti sunt angrenate în Liga Balcanică. Astfel, meciul dintre CS Otopeni şi Steaua Bucureşti se va juca în 25 noiembrie, iar cel dintre Gaz Metan Mediaş şi CSU Sibiu, în 9 decembrie.

După 10 etape disputate, clasamentul Diviziei A este dominat de "U" Mobitelco Cluj, cu 19 puncte.

Tot miercuri, în meci restant din etapa a IV-a a Seriei Nord-Vest din Divizia A de baschet feminin, echipa "U" Cluj a învins, acasă, cu scorul de 67-58 (26-32), formaţia Galactica Braşov. De asemenea, miercuri s-a mai jucat şi restanţa dintre CSU Alba Iulia - CSM Oradea, scor 61-62 (32-35), din etapa a VI-a a Seriei Nord-Vest.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite