Cristiano Ronaldo plăteşte regeşte: S-a aflat suma virată, lunar, pe cardul iubitei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ronaldo

Să fii iubită de fotbalist e o meserie extrem de profitabilă. Din această postură, argentinianca Georgina Rodriguez (28 de ani) a tras lozul câştigător.

Georgina Rodriguez e, oficial, actriţă şi fotomodel, însă viaţa ei s-a schimbat cu adevărat, de când a devenit iubita lui Cristiano Ronaldo. Pentru că, de atunci, a dobândit notorietate şi s-a ales inclusiv cu un documentar pe Netflix!

Georgina şi-a consolidat apoi statutul de „iubita lui Ronaldo“: în noiembrie 2017, a născut primul copil al cuplului, Alana Martina. Iar acum, argentinianca e însărcinată din nou, aşteptând gemeni. Ceea ce înseamnă că Georgina va face parte din viaţa lui Ronaldo mulţi ani de acum încolo. E o postură foarte bine plătită, după cum a scris Digi Sport, preluând informaţii publicate de „El Nacional“.

Concret, Georgina, cu venituri importante pe cont propriu prin apariţiile sale în reclame şi în social media, primeşte lunar şi 100.000 de euro „pentru cheltuieli“ din partea lui Ronaldo. Vorbim, ce-i drept, despre „firimituri“, în condiţiile în care numai salariul săptămânal al portughezului de 37 de ani se ridică la... 500.000 de euro.

Cristiano Ronaldo are deja patru copii: Cristiano Ronaldo junior (11 ani), născut dintr-o relaţie anterioară. Mateo (4 ani) şi Eva Maria (4 ani), care au venit pe lume după ce Ronaldo a apelat la o mamă surogat. Şi Alana Maria (5 ani), primul copil pe care l-a făcut cu Georgina. 

Georgina

Georgina, alături de fiul cel mare al lui Ronaldo

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite