Crina Pintea acuză iar arbitrajul şi suferă pentru Cristina Neagu: „Mă doare sufletul pentru ea!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România Ungaria Handbal Euro 2018 12 decembrie 2018 FOTO AFP/ Sebastien Bozon

România a pierdut cu Ungaria, scor 29-31, dar va obţine calificarea în semifinalele competiţiei dacă, în ultimul meci al grupei, Germania nu bate la 11 goluri Olanda

„Din prima zi am ştiut că trebuie să luptăm cu toată lumea, chiar şi cu arbitrii. Nu e un motiv, dar au fost multe lucruri care nu au fost de partea noastră astăzi. Am ratat mult din situaţii bune, iar în apărare ne-am speriat. Au venit peste noi“, a spus pivotul echipei naţionale

În momentul în care a vorbit despre accidentarea Cristinei Neagu, Crina Pintea şi-a reţinut cu greu lacrimile.

„Mă doare sufletul pentru Cristina. Sper să revină şi să nu aibă nimic grav. Sincer, mă doare foarte tare. Am stat la mâna noastră, nu vreau să mă gândesc cum ne vom califica acum“, a declarat Pintea la TVR 1.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite