Craiul de Dorobanţi a ajuns antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edi Iordănescu are cel mai slab palmares dintre toţi tehnicienii care au stat pe banca roş-albaştrilor. Meciul din această seară, contra celor de la Gaz Metan CFR Craiova, va consemna totodată debutul lui Eduard Iordănescu ca antrenor principal al roş-albaştrilor.

Iordănescu, care este cel mai tânăr tehnician din istoria roş-albaştrilor, a avut o carieră ratată ca fotbalist, în care n-a reuşit să rupă gura târgului la niciuna dintre echipele la care a evoluat. În 2005, după ce s-a lăsat de fotbal, Edi îşi începea cariera de antrenor, la numai 27 de ani, la modesta echipă Constructorul Bolintin Deal, în Liga a IV-a a judeţului Giurgiu, însă a plecat de acolo după câteva luni.

În rest, Edi s-a remarcat mai mult din postura de „crai de Dorobanţi", fiul cel mare al lui Anghel Iordănescu fiind un obişnuit al cluburilor de fiţe ale Capitalei. A avut o relaţie de lungă durată cu solista Delia Matache, însă a mai fost cuplat şi cu o altă cântăreaţă, Cristina Pop (Criss), respectiv cu manechinul Valentina Hurciuc.

În prezent Iordănescu este însurat cu Arabella Kapitany, o tânără de 24 de ani din Satu Mare care a cochetat şi ea cu modelling-ul. Cei doi au un copil în vârstă de patru luni, Luca. Chiar dacă a refuzat să preia echipa, Anghel Iordănescu a promis că va fi alături de fiul său.

Sfaturi de la tata

„Cred că ar fi fost bine ca Edi să mai stea o perioadă lângă Ilie Dumitrescu, dar asta este situaţia. Bineînţeles că-l voi ajuta cu sfaturi, însă nu la modul că voi decide eu din lojă sau din Senatul României cine trebuie să joace sau ce schimbări trebuie făcute", a spus „Generalul". 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite