Craiova, înundat în lacrimi: Primăria a anunţat programul funeraliilor lui Ilie Balaci. S-a schimbat data înmormântării

Craiova, înundat în lacrimi: Primăria a anunţat programul funeraliilor lui Ilie Balaci. S-a schimbat data înmormântării

Ilie Balaci s-a stins, duminică, la 62 de ani şi a îndurerat o ţară întreagă. Craiovenii sunt însă cei mai afectaţi, „Minunea blondă“ fiind idolul celor care au prins Craiova Maxima.

Ilie Balaci a fost omagiat de olteni la derby-ul de duminică seară cu FCSB, câştigat de CS U Craiova, însă localnicii continuă să-l plângă pe idolul lor.

Primăria Craiova a anunţat programul funeraliilor lui Ilie Balaci pentru astăzi şi mâine, potrivit prosport.ro. A intervenit şi o modificare în program: înmormântarea va avea loc marţi şi nu miercuri, aşa cum s-a spus iniţial.

Luni, 22.10.2018
13.00 – depunerea trupului neînsufleţit la Biserica Sf. Ilie
17.00 – plecare spre Stadionul Ion Oblemenco
17.30 – depunere la Stadionul Ion Oblemenco
18.00 – slujbă oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei

Marţi, 23.10.2018
09.00 – Depunerea trupului neînsufleţit pe terenul Stadionului Ion Oblemenco
11.30 – Slujbă In Memoriam oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei, pe terenul Stadionului Ion Oblemenco
12.15 – Plecare spre Biserica Sf. Ilie
13.00 – Sosire Biserica Sf. Ilie – Slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei
14.00 – Plecare spre Cimitirul Sineasca

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: