„Cozu“ are biletul pentru JO! Cosmin Gîrleanu: „Mamă, ăsta e boxul, nu fac dansuri!“
0
Cosmin Gîrleanu, singurul pugilist român cu calificarea asigurată la Jocurile Olimpice, e hunedorean ca Mihai Leu, iar alături de colegii săi din lotul României a fost gonit de COVID-19 de două ori într-o lună din ţări europene.
Abia revenit în ţară, Cosmin Gîrleanu s-a izolat acasă, la Hunedoara. „Adevărul“ a stat de vorbă cu sportivul în vârstă de 21 de ani care, cu exact o săptămână în urmă, şi-a câştigat dreptul de participare la Tokyo 2020, la categoria 52 kg. Deşi turneul preolimpic de la Londra s-a anulat după doar trei zile de concurs, rezultatul lui Cosmin a rămas în picioare.
„Mă simt bine, sunt bucuros că sunt acasă, stau acasă, mă izolez. Respect regulile care sunt impuse“, sunt primele cuvinte ale lui Cosmin Gîrleanu. „Sunt mândru că pot reprezenta România la Jocurile Olimpice. M-am antrenat foarte mult şi cu gândul ăsta m-am dus, să mă calific. Am fost pregătit. Normal, am avut noroc că am apucat să boxez. Colegul meu, Andrei Arădoaie (81 kg) nu a apucat, nici colega noastră, Maria Claudia Nechita (57 kg)“, declară Cosmin Gîrleanu.
„Ştiam când am intrat în ring. A fost un impuls“
Pe 26 februarie, lotul naţional de box al României, aflat în pregătire în Italia, s-a întors de urgenţă în contextul în care în „Cizmă“ se anunţau primele cazuri de COVID-19. Pe 17 martie, aflaţi la Londra, pugiliştii români au trebuit să îşi pregătească din nou bagajele mai devreme. „S-a anunţat chiar înainte de gală că turneul se va amâna. Ştiam, deci, când am intrat în ring că e ultima gală, că mai am un singur meci şi pentru mine a fost un impuls în plus, mai ales că era meci de calificare. Am mers la totul sau nimic. Întreaga echipă a venit în tribună, m-a susţinut“, spune Cosmin.
„A fost diferit la Londra, pentru că în Italia nu era o competiţie. Dar şi acolo ne-a încurcat, pentru că era o pregătire bună, în care toţi aveam sparring partneri, puteam să lucrăm cu adversari pe care nu îi avem în ţară. Din Italia am plecat imediat ce virusul a început să se extindă, aşa cum au făcut toate echipele. La Londra, am avut plecarea vineri. Am fost ok, am fost protejaţi, am avut măşti de protecţie şi am stat tot timpul uniţi. Mi-a fost de câteva ori teamă, din cauza a ceea ce văd pe reţelele de socializare. Noi trebuie să ne protejăm.“
Stretching mult, flotări, abdomene - acasă!
Ca o întreagă planetă, acum Cosmin aşteaptă. „Nu ştim când vom mai intra în ring. Fac stretching mult acasă, flotări, abdomene, tot ce se poate. Pe de altă parte, acum putem sta şi noi cu familiile şi când va trece perioada asta vom începe pregătirea cu mai multă putere de muncă. Va fi un tur de forţă. Sper să reintru în formă, să fiu cât mai pregătit şi cât mai antrenat“, spune optimist sportivul descoperit şi pregătit de reputatul antrenor de box, Ilie Captari.
O mare parte din încredere şi-o trage din momentul de maxim de până acum al carierei. Pe 12 septembrie 2015, Cosmin Gîrleanu câştiga titlul mondial la juniori, o performanţă care României îi fusese inaccesibilă zece ani. Mihai Leu, primul campion mondial la profesionişti din boxul românesc, îşi trecuse şi el în CV această performanţă în 1987. „În momentul acela m-am simţit mult mai puternic. Am reuşit să cred în mine mai mult. Să fii cel mai bun din lume e ceva… mi-a schimbat mentalitatea, m-a făcut să-mi doresc cât mai mult“, spune Cosmin Gîrleanu pentru „Adevărul“.
Am 1,57 m. Şi, da, cam sunt cel mai mic faţă de adversarii mei. E mult mai greu cu un adversar mai înalt. Toţi încearcă să mă ţină la distanţă şi să fugă, să nu aibă o luptă de aproape cu mine. Eu însă îi bag în colţ sau pe coarde, de unde nu mai pot fugi şi îi iau la serii. Cosmin Gîrleanu, box
Tot ce trebuie să ştii despre Cosmin Gîrleanu
Cum s-a apucat de box: Eram un copil mai energic, cream probleme şi prin cartier. Au decis să mă ducă la un sport de contact ca să îmi consum energia. Aşa m-am apucat de box, în 2012. Nu-mi plăcea la început, dar când am câştigat primul meci şi când am văzut cum se desfăşoară o gală de box m-am îndrăgostit. Am ajuns la un nivel mai mare şi pot să zic că e ca un job pentru mine. Boxul m-a disciplinat foarte mult. Vă daţi seama, nu mai ai timp să îţi consumi energia în faţa blocului…
Stângaci în ring, dreptaci în viaţa de zi cu zi: Antrenorul meu ne punea pe toţi să lovim cu stânga. Aşa că de mic sunt stângaci în ring, în meciurile de box cu stânga lovesc foarte mult. Dar scriu cu dreapta şi acela e braţul meu de bază în rest.
Porecla: Toţi prietenii îmi spun „Cozu“. Pe mine mă cheamă Cosmin, dar aşa mi-au spus băieţii, prietenii mei, nici nu mai ştiu când. Nu a avut legătură cu boxul.
Sportul, liant în familie: Fratele meu, cu şase ani mai mic, practică box ca mine şi e de patru ori campion naţional. Iar ambii părinţi au fost sportivi când au fost tineri. Tatăl meu făcea lupte şi mama - gimnastică. Nu m-am gândit niciodată să fac lupte ca tata. Dacă el a ales boxul pentru mine… Tata e cu motivaţia. Am avut şi eu momente grele, ca orice sportiv, când nu mai puteam, iar tata îmi spunea să mă ţin de sport, că asta e important, că nu pot să fac altceva, că asta fac de mic copil. Mama… ei bine, ştiu pe pielea mea când luptă fratele meu că nu prea mă pot controla, nu prea mă pot uita. Aşa cred că e şi mama şi orice părinte când vede în ring că se bate copilul ei. Şi când sunt accidentat, când am mâna umflată, ochiul umflat - nu prea îi place. Dar i-am explicat şi aşa îi spun mereu: „Ăsta e boxul, nu fac dansuri!“ Ea nu mi-a spus însă niciodată - nu te mai duci. M-a încurajat şi ăsta e lucrul care mă motivează cel mai mult înainte de meciuri şi când sunt plecat de acasă.
A renunţat la un obicei: Când eram mai mic număram medaliile după fiecare concurs, dar acum am pierdut numărul. Nu ştiu, sincer, câte sunt. Îmi doresc mult să obţin o medalie la Jocurile Olimpice. De fapt, asta îmi doresc cel mai mult. E visul meu.
Cu ochii pe box: Îi urmăresc pe mulţi. Mă uitam la meciurile lui Leonard Doroftei şi Lucian Bute. Nu am un idol, dar acum îi urmăresc mai mult pe Canalo Alvarez şi pe Manny Pacquiao.
Se încarcă comentariile...
