Cosmin Moţi - anul trecut o elimina pe Steaua ca portar, anul acesta a fost lăsat acasă de Milsami Orhei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana Moldovei, Milsami Orhei, a scos-o pe Ludugoreţ Razgrad din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. La bulgari au jucat Moţi şi Prepeliţă, la moldoveni titular a fost Cristi Bud.

După 1-0 în Bulgaria, Milsami Orhei a bătut-o pe Ludogoreţ şi acasă, scor 2-1, provocând una dintre marile surprize ale Ligii Campionilor. Moldovenii pot merge chiar mai departe pentru că vor juca în turul trei preliminar cu Skanderbereu (Albania)

"Nu am jucat nimic din ce trebuia să jucăm, în nici unul dintre meciuri. Chiar dacă în retur am jucat mai bine şi am avut câteva ocazii de a marca, nu am reuşit să o facem. Per total, în dubla asta nu am jucat ceea ce trebuia.

După meciul tur nu au fost multe de spus, de reproşat. Am încercat să venim cu capul sus aici, speram să întoarcem rezultatul, dar, din păcate, nu a fost aşa. Suntem toţi dezamăgiţi, dar nu mai avem ce face.

În prima repriză, cred că am avut şase-şapte oportunităţi clare, dar nu am reuşit să marcăm. Au făcut-o ei. Primul gol, pe o greşeală a noastră. Golul doi, pe contraatac. În meciul tur, au avut un corner şi ne-au dat un gol. În retur, au trecut de două ori centrul terenului, dar asta înseamnă eficienţă 100%.

Toată lumea îşi dorea grupele unei competiţii europene. Dacă nu era Champions League, măcar Europa League. Din păcate, am pierdut orice şansă. Cred că aveam un traseu uşor până în play-off", a declarat Moţi, la "Digi Sport Special".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite