Coronavirus face ravagii la Petrolul Ploieşti: Cinci fotbalişti sunt bolnavi! Ce urmează

Coronavirus face ravagii la Petrolul Ploieşti: Cinci fotbalişti sunt bolnavi! Ce urmează

Younes Hamza se află printre jucătorii bolnavi

Liga I s-a reluat, de la jumătatea lunii iunie, cu două partide amânate, după ce magazinerul clubului Dinamo şi medicul celor de la Botoşani au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Povestea se repetă acum, înaintea reluării ligii secunde.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cazurile de coronavirus se înmulţesc la nivelul formaţiilor din eşaloanele inferioare. Acum câteva zile, doi jucători de la Concordia Chiajna au avut teste cu rezultat pozitiv, după cum „Adevărul“ a scris aici.
 
Astăzi, a apărut altă „bombă“: potrivit Ioanei Cosma, jurnalistă la Pro X, cinci fotbalişti de la Petrolul Ploieşti au aflat că au COVID-19. Verdictul l-au primit cu ocazia ultimei testări la care a fost supus întreg lotul, înaintea meciului cu UTA, programat pentru sâmbătă. Acest joc nu va mai avea loc acum, urmând a se disputa la o dată ce va fi stabilită, ulterior de Federaţia Română de Fotbal (FRF).
 
Informaţia a fost confirmată şi de gsp.ro, care scrie că cei cinci fotbalişti în cauză, printre care s-ar afla şi tunisianul Younes Hamza, vor repeta testele în această seară, oficialii echipei având dubii cu privire la veridicitatea rezultatelor!
 
Ce spune DSP Prahova?
 
Cei de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova au confirmat, de asemenea, situaţia apărută la Petrolul. Într-o declaraţie oferită pentru gsp.ro, Bogdan Nica, şeful DSP Prahova, a explicat cum stau lucrurile şi care vor fi paşii care trebuie să fie parcurşi de acum încolo.
 
„Testele au fost făcute la un laborator acreditat. E o anchetă mai complexă, fiindcă trebuie să indentificăm contacţii nu doar din lot, ci şi la nivel de club şi familii. Vineri, probabil, vom avea tabloul concret. Cert este că cei cinci jucători vor fi internaţi la Spitalul din Câmpina, iar restul lotului intră în izolare pentru 14 zile. La testele anterioare au ieşit cu toţii negativ, prin urmare cineva din club a adus virusul recent în grup. Din păcate, toată lumea s-a relaxat şi ajungem la astfel de situaţii complicate“, a spus Bogdan Nica.
 
Cum arată acum clasamentul din play-off, liga a doua
 
1. UTA 25 de puncte
2. Mioveni 20p
3. Turris 20p
4. FC Argeş 19p
5. Petrolul 19p
6. Rapid 19p
 
Se vor juca cinci etape la următoarele date:
 
*4 iulie
 
*11 iulie
 
*18 iulie
 
*25 iulie
 
*1 august
 
*Vor promova primele două clasate, iar locul 3 va juca baraj
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: