Cornel Penescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în două dosare de dare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Penescu
Cornel Penescu

Omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat, astăzi, la câte trei ani de închisoare cu suspendare, în două dosare penale aflate pe rolul Tribunalului Prahova, în care este acuzat de dare de mită.

În dosarul Serea-Martiş-Penescu-Făcăleaţă care vizează corupţia din fotbal magistraţii Tribunalului Prahova l-au condamnat pe Cornel Penescu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, în acest dosar omul de afaceri având un termen de încercare de cinci ani. În acelaşi dosar, fostul director al firmei Pic Liviu Făcăleaţă a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită, în timp ce foştii arbitrii Ionică Serea a primit trei ani cu suspendare pentru luare de mită, iar Marius Martiş, trei ani cu suspendare pentru complicitate la luare de mită.

Cei patru condamnaţi pot face apel la sedinţă în termen de zece zile de la pronunţare.

Tot marţi după-amiază, Tribunalul Prahova s-a pronunţat într-un alt dosar penal în care fostul finanţator al FC Argeş Piteşti Cornel Penescu a fost trimis în judecată tot sub acuzaţia de dare de mită, alături de alţi doi inculpaţi, respectiv administratorul firmelor omului de afaceri Cornel Penescu, Gheorghiţă Pieca, şi Aurel Stoian.

Astfel, Cornel Penescu a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu suspendare, tot pentru dare de mită, în timp ce Aurel Stoian a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, iar Gheorghiţă Pieca a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru complicitate la dare de mită.

Şi în acest dosar sentinţa poate fi atacată în termen de zece zile de la pronunţare.

În noiembrie 2010, procesul în care foştii arbitri Ionică Serea şi Marius Martiş sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, alături de omul de afaceri Cornel Penescu şi fostul director al firmei Pic Liviu Făcăleaţă a fost strămutat de la Tribunalul Argeş la Tribunalul Prahova.

În 21 mai 2010, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti i-au trimis în judecată pe Ionică Serea, Marius Martiş, Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă într-un dosar care vizează corupţia din fotbal.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, în 18 martie 2009 Cornel Penescu, "în calitate de acţionar majoritar al FC Argeş Piteşti, a oferit şi dat efectiv sub formă de mită suma de 21.000 de dolari arbitrului de fotbal Serea Ionică, delegat să arbitreze meciul dintre echipele FC Argeş şi FC Steaua Bucureşti", programat să se desfăşoare pe 20 martie 2009. Banii au fost primiţi de Serea înainte de disputarea meciului, prin intermediul lui Făcăleaţă şi Martiş, pentru ca FC Argeş "să obţină un rezultat favorabil (...) şi pentru ca jucători din cadrul echipei gazdă să nu primească sancţiuni disciplinare (cartonaş galben sau cartonaş roşu) şi să fie aplicate astfel sancţiuni fotbaliştilor din echipa adversă".

În cel de-al doilea dosar, în 22 septembrie 2009, fostul director al Gărzii Financiare Argeş Aurel Stoian şi Gheorghiţă Pieca, administratorul firmelor omului de afaceri Cornel Penescu, au fost arestaţi preventiv, iar ulterior DNA Piteşti a decis trimiterea în judecată a acestora.

Potrivit DNA, în perioada 5 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008, Aurel Stoian a primit în tranşe lunare, cu titlu de mită, de la Cornel Penescu suma totală de 43.000 de lei pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi "pentru a proteja interesele ilicite" ale societăţii Pic. Banii au fost puşi la dispoziţie de către Gheorghiţă Pieca, acesta ţinând o evidenţă strictă a sumelor, banii fiind remişi lui Stoian fie direct de către Penescu, fie prin intermediul lui Pieca.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că, în perioada 13 iunie 2006 - 6 aprilie 2007, Aurel Stoian a primit, în acelaşi scop, de la firma Pic bunuri în valoare totală de 1.540,58 de lei.

În perioada verificată, în urma unui control făcut la solicitarea procurorilor, de către comisari ai Gărzii Financiare din cadrul Comisariatului General, s-a descoperit că reprezentanţii firmei Pic au săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală, creând bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ un milion de euro. Cu toate acestea, în perioada respectivă, comisarii Gărzii Financiare Argeş aflaţi în subordinea lui Aurel Stoian nu au descoperit nicio infracţiune, ci doar câteva contravenţii, pe care le-au sancţionat cu amenzi modice, arăta DNA. Pentru protejarea intereselor nelegale ale firmelor pe care le controlează, Penescu îi plătea lunar lui Aurel Stoian suma de 2.000 de lei, mai menţiona DNA.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite