Corespondenţă de la US Open - De ce suferă americanii pentru eliminarea lui Roger Federer şi ce şansă uriaşă au ratat fanii tenisului din New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Visul americanilor de a vedea mult aşteptatul meci dintre Roger Federer şi Rafael Nadal, preconizat a avea loc în semifinale la US Open, s-a spulberat.

Acesta nu va mai avea loc, pentru că elveţianul, câştigător în 2017 la Australian Open şi Wimbledon, a fost eliminat în sferturile de finală de argentinianul Juan Martin Del Potro, după un meci decis în patru seturi, scor 5-7, 6-3, 7-6, 6-4. Amărăciunea e cu atât mai mare cu cât în istoria celor 37 de confruntări dintre Federer şi Nadal niciuna n-a avut loc la US Open, astfel că new-yorkezii n-au văzut niciodată un astfel de meci pe viu. Au fost opt confruntări între cei doi titani în America, dar ele s-au desfăşurat la Miami (4), Indian Wells (3) şi Cincinnati (1).


Contra lui Del Potro, Federer a scârţit serios. A pierdut primul set, la câştigat pe al doilea, iar în setul al treilea a avut posibilitatea de a face diferenţa, însă a ratat patru mingi de set şi apoi a pierdut cu 10-8 în tie-break. Apoi a pierdut din nou în setul al patrulea şi aşa s-a scris istoria meciului. Pe arena Arthur Ashe, plină ochi cu peste 20.000 de oameni, el a fost destul de imprecis în execuţii şi a avut 41 de greşeli neforţate. În plus, Roger a arătat o nervozitate evidentă în joc şi a făcut şi cinci duble greşeli, fapt rar întâlnit în cariera lui. Această înfrângere este a treia pentru jucătorul de 36 de ani în 2017, care a contabilizat şi 40 de victorii.

Argentinianul  Juan Martin Del Potro se bucură după ce a câştigat partida împotriva spaniolului Roberto Bautista Agut la Jocurile Olimpice de la Rio. FOTO Guliver/Gettyimages

L-a învins şi în 2009  
Juan Martin Del Potro, jucător cu fizic impresionant şi serviciu foarte puternic, nu este la prima ispravă în faţa lui Roger Federer. Argentinianul l-a învins şi în finala de la US Open din 2009, punând atunci capăt unei supremaţii de cinci ani, în care elveţianul câştigase Grand Slamul american. De atunci, Federer nu a mai câştigat niciodată titlul la New York. Cu această eliminare, el a irosit şansa de a-i depăşi pe Pete Sampras şi Jimmy Connors, care au cucerit tot de cinci ori titlul la US Open, dar şi posibilitatea de a lupta pentru locul 1 mondial, care a fost securizat acum de Rafael Nadal.
Del Potro, poreclit Delpo, şi încurajat din tribune de o galerie destul de zgomotoasă, care a cântat mereu “Ole, ole, ole, Delpo, Delpo” a afirmat la finalul meciul că a făcut cel mai bun meci al sezonului. 

Un sezon în care n-a câştigat niciun titlu şi a coborât până pe locul 28 ATP. El îl va întâlni în semifinale pe Rafael Nadal, care asemenea lui Federer, n-are amintiri deloc plăcute cu acesta. De altfel, în 2009, când Del Potro a câştigat US Open, în faţa lui Federer, el l-a învins atunci în semifinale pe Nadal, administrându-i un sec 6-2,6-2, 6-2. Cariera argentinianului de 28 de ani a fost marcată însă de accidentări pe bandă rulantă şi poate de aceea n-a ajuns niciodată mai sus de locul 4 ATP, dar specialiştii îl consideră un jucător capabil să învingă pe oricine dacă prinde o zi bună. El i-a bătut de câteva ori pe fiecare dintre cei patru membri ai Big Four, cum e numit grupul Federer- Nadal -Djokovici -Murray, lucru pe care nu mulţi jucători din circuit l-au reuşit. Înainte de a trece de Federer, Del Potro l-a învins pe austriacul Dominic Thiem, într-un thriller de cinci seturi, în care a revenit de la 0-2 la seturi.

Nadal a defilat pănă acum


Dacă Del Potro a avut parte de meciuri foarte tari la US Open, adversarul său din semifinale, Rafa Nadal a defilat. El a cedat două două seturi până acum, iar în ultimele confruntări i-a eliminat pe Dagopolov şi Rublev în meciuri care au durat mai puţin de două ore.
În cealaltă semifinală de pe tabloul masculin, se întâlnesc spaniolul Pablo Carreno Busta şi sud-africanul Kevin Anderson. Carreno Busta, locul 15 ATP şi finalist anul trecut în proba de dublu, porneşte ca favorit în faţa lui Anderson, dar nu va avea un meci deloc uşor cu acesta. Anderson este la 2,03 metri cel mai înalt tenismen activ şi la cei 32 de ani ai săi are destulă experienţă, chiar dacă n-a câştigat decât trei turnee în cariera sa, iar la Grand Slamuri cel mai bun rezultat este un sfert de finală jucat la US Open, în 2015.

Rafael Nadal se bucură după ce l-a învins pe  Andrey Rublev în sferturile de finală de la US Open. FOTO Guliver/Gettyimages

2 ore şi 54 de minute a durat meciul dintre Federer şi Del Potro

Semifinalele masculine de la US Open

Vineri, ora 23.00

Pablo Carreno Busta (Spania) - Kevin Anderson (Africa de Sud)

Sâmbătă, ora 00.30

Rafael Nadal (Spania) - Juan Martin Del Potro (Argentina)


 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite