Corespondenţă din Singapore - Cine  poate produce surpriza la Turneul Campioanelor, profitând şi de absenţa Simonei Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disputat pentru ultima dată la Singapore, după cinci ani în care cele mai bune opt jucătoare ale sezonului s-au întâlnit aici, Turneul Campioanelor a început cu rezultate neaşteptate.

Deşi în ceea ce ne priveşte competiţia şi-a pierdut din interes, din cauza forfaitului declarat de Simona Halep, care e accidentată, WTA Final Tour a înregistrat după primele două zile rezultate mai puţin scontate. Rezultate care confirmă că marile favorite resimt oboseala finalului de sezon şi poate nu mai au nici motivaţia de a trage până la capăt. 

În Grupa Albă, Caroline Wozniacki a pierdut în faţa Karolinei Pliskova, iar Petra Kvitova a fost învinsă de Elina Svitolina. Azi sunt programate meciurile Pliskova - Svitolina şi Kvitova - Wozniacki. În primul se întâlnesc două jucătoare fără niciun succes major în cariera lor, adică fără Grand Slam, iar în cel de-al doilea singurele jucătoare prezente la Singapore, care au câştigat titlul pus în joc aici, Kvitova în 2011, şi Wozniacki în 2017. Cert este faptul că una dintre Pliskova şi Svitolina îşi va asigura azi locul în semifinale, pentru celălalt loc lupta fiind deschisă.

Kiki Bertens a dat lovitura

În Grupa Roşie, unde se presupune că ar fi fost Simona Halep, judecând după faptul că acolo a ajuns Kiki Bertens, cea care i-a luat locul, rezultatele au fost şi mai surprinzătoare. Chiar Bertens, câştigătoare a trei turnee în 2018, a detonat bomba, învingând-o pe Angelique Kerber, cea mai titrată sportivă prezentă la Singapore, prin prims celor trei turnee de Grand Slam câştigate. Bertens a revenit uluitor de la 1-6 în primul set şi a câştigat cu 6-3, 6-4, ridicând publicul în picioare. O sală de 12.000 de locuri, care n-a fost însă plină, a aplaudat-o pe olandeza de 27 de ani, care în luna august i-a furat Simonei Halep titlul, în finala de la Cincinnati. Kiki e debutantă la Turneul Campioanelor la simplu, dar, în competiţia de dublu, anul trecut a jucat finala, alături de Johanna Larsson, pierzând la cuplul Timea Babos - Andrea Hlavackova. Şi anul acesta, la dublu, sunt multe jucătoare obişnuite în concursurile de simplu: Coco Vanderweghe,  Ashleigh Barty, Kristina Mladenovici, Elise Mertens, Barbora Strycova sau Katerina Siniakova.

Victorii pe linie pentru outsideri

Revenind la ce s-a întâmplat în Grupa Roşie, unde ambele meciuri au avut nevoie de trei seturi pentru a-şi decide învingătoarea, Sloane Stephens şi Naomi Osaka, debutante şi ele, asemenea lui Kiki Bertens, au oferit un meci de două ore şi 24 de minute, care a adus faţă în faţă ultimele două câştigătoare de la US Open. Stephens a avut un joc mai solid şi a demolat-o pe Osaka în decisiv, luând o opţiune serioasă pentru semifinale. Pentru prima dată în ultimii ani, toate cele patru jucătoare cotate cu şansa a doua au câştigat în runda inaugurală de la Turneul Campioanelor.  

GRUPA ALBĂ
 

Karolina Pliskova - Caroline Wozniacki 6-2, 6-4

Elina Svitolina - Petra Kvitova 6-3, 6-3

Se joacă azi:

Caroline Wozniacki - Petra Kvitova, ora 14.30 (ora României)

Elina Svitolina -Karolina Pliskova, ora 16.00

bis

GRUPA ROŞIE

Sloane Stephens - Naomi Osaka 7-5, 4-6, 6-1

Kiki Bertens - Angelique Kerber 1-6, 6-3, 6-4

Se joacă miercuri:

Angelique Kerber - Naomi Osaka, ora 14.30

Kiki Bertens - Sloane Stephens, ora 16.00

Criterii de departajare în caz de egalitate:

Dacă două jucătoare sunt la egalitate, se va ţine cont de meciul direct

Dacă mai mult de două jucătoare sunt la egalitate din punct de vedere al numărului de victorii, atunci criteriile sunt următoarele: 1. setaverajul (diferenţa dintre numărul de seturi câştigate şi numărul de seturi pierdute), 2. diferenţa dintre numărul de game-uri câştigate şi numărul de game-uri pierdute. 3. numărul cel mai mare de game-uri câştigate.

Premiile de la Turneul Campioanelor

*151.000 de dolari - calificarea la turneu

*153.000 de dolari - fiecare victorie din grupă

*40.000 de dolari - calificarea în semifinale

*700.000 de dolari - calificarea în finală

*1.850.000 de dolari - câştigarea finalei

O victorie în faza grupelor aduce 250 de puncte, iar o înfrângere 125. Finalista va primi în plus 330 de puncte, iar câştigătoarea un bonus de 750 de puncte. Indiferent de câtigătoare, Simona Halep nu mai poate pierde locul 1 mondial până la finalul acestui an.

Adevărul la Turneul Campioanelor 2018 - proiect susţinut de Head & Shoulders

Imagine indisponibilă
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite