Corespondenţă din Melbourne / Garbine Muguruza a urmărit-o pe Sorana Cârstea şi are de ce să se teamă chiar dacă spanioloaica e sperietoarea româncelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cârstea este singura jucătoare din Românie rămasă în competiţia de simplu de la Australian Open 2017, unde am avut şase fete pe tabloul principal.

Sorana a trecut în turul al treilea de americanca Allison Riske, cu 6-2, 7-6 şi va juca în optimi cu Garbine Muguruza. va fi cel mai sonor adversar pentru jucătoarea noastră, care în ultimii ani, din cauza căderii înregistrate în clasament, nu a avut parte de adversari de top.

Ea are însă destulă experienţă competiţională, jucând în carieră cu Serena Williams, Angelique Kerber sau Agnieska Radwanska, primele trei jucătoare ale lumii în acest moment. Sorana n-a întâlnit-o însă niciodată pe Garbine Muguruza (23 de ani) probabil şi pentru că ascensiunea spanioloaicei născută la Caracas, din mamă venezueleancă şi tată spaniol, a început atunci când s-a declanşat declinul româncei, adică acum doi ani.

Muguruza ocupă acum locul 7 în lume şi a câştigat trei turnee WTA, între care Roland Garrosul de anul trecut. Ea a jucat şi o finală la Wimbledon în 2015, iar la Australian Open a ajuns de două ori în optimi, în 2014 şi 2015, când a fost eliminată de Agnieska Radwanska şi respectiv Serena Williams. Muguruza joacă tenis de la 3 ani şi punctul ei forte este serviciul, avantajată şi de statura impunătoare, de 1,82 metri.

la finalul meciului pe care l-a câştigat în turul III cu letona Anastasia Sevastova, Garbine  a declarat că a urmărit jocul Soranei Cârstea."A învins jucătoare bune, am văzut-o împotriva Carlei Suárez Navarro. Mă aşteaptă un meci greu. Sorana e o jucătoare agresivă, dar voi încerca să fac cel mai bun meci al meu", a declarat Muguruza. Ea a remarcat şi faptul că Sorana are un joc foarte consistent la AO 2017, competiţie la care nu a pierdut niciun set. Cîrstea a trecut cu 6-2 şi 6-1 de Irina Kromaceva, din R usia, cu 7-6 şi 6-3 de Carla Suarez Navarro, din Spania, şi cu 6-2 şi 7-6 de Allison Riske, din SUA. Bilanţul gameurilor ei este 38-20.

Şi totuşi, statistic vorbind, Muguruza este un fel de sperietoare pentru jucătoarele din România. Ea a jucat de 11 ori contra fetelor noastre şi a pierdut numai trei partide. Cu Simona Halep bilanţul este 2-1, cu Irina Begu 3-1, cu Andreea Mitu 1-1, cu Alexandra Dulgheru 1-0 iar cu Monica Niculescu 1-0. La Australian open 2017, Muguruza a trecut de Marina Erakovici (Noua Zeelandă) 7-6, 6-4, de samanta Crawford (SUA) 7-5, 6-4 şi de Anastasia Sevastova (Letonia) 6-4, 6-2.

Meciul dintre Sorana Cîrstea şi Garbine Muguruza va avea loc duminică.

Adevărul la Australian Open 2017 - proiect susţinut de Aqua Carpatica

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite