Conflict Kerber - Andreescu. Ce i-a spus Biancăi jucătoarea din Germania, imediat după meciul de la Miami

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreescu

A doua înfrângere în faţa celei mai în formă jucătoare de tenis a momentului, Bianca Andreescu, în mai puţin de o săptămână nu i-a picat deloc bine lui Angelique Kerber.

Imediat după ultima lovitură a meciului câştigat de Bianca în în turul al treilea al turneului de la Miami, scor 6-4, 4-6, 6-1, germanca a avut o remarcă ce poate fi considerată cel puţin tendenţioasă. Angelique Kerber i-a transmis Biancăi, în momentul în care cele două se salutau la fileu, chiar înainte să dea mâna cu arbitrul de scaun, că "este cea mai mare regină a dramelor". Kerber ar fi făcut această remarcă după ce Bianca a cerut, în timpul meciului, de două ori intervenţia fizioterapeutului şi, deşi lăsa impresia că a ajuns la capătul puterilor, jucătorea născută în România a găsit resursele fizice să câştige partida.  

Presa de specialitate din străinătate a speculat că Bianca a avut obiceiul de a întârzia serviciul lui Kerber în momentele importante al meciului, totul pe fondul tensiunilor apărute după finala de la Indian Wells, când românca a fost acuzată că a lovit de mai multe ori spre corpul adversarei.

Întrebată la conferinţa de presă despre înţepătura lui Kerber de la fileu, Bianca Andreescu a dat un răspuns foarte diplomat: "A spus ceva, dar nu sunt sigură ce. Nu am spus nimic, oricum, eu încerc să nu mă concentrez pe asta. Doar voi lăsa tenisul să vorbească pentru mine"

Săptămâna trecută, cu şase zile înaintea duelului de la Miami, sportiva de origine română a învins-o pe Kerber în finala turneului de la Indian Wells.

În faza următoare, Bianca Andreescu o va întâlni pe estona Anett Kontaveit, numărul 19 mondial.
Bianca Andreescu a ajuns la 10 victorii consecutiv în circuitul feminin, ea câştigând şi turneul de la Indian Wells.

Citeşte şi

Chris Evert şi Darren Cahill, comentarii după gestul controversat al lui Kerber de la finalul meciului cu Bianca Andreescu. Simona Halep a fost şi ea implicată 
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite