Conflict pe axa Negoiţă - Reghecampf. Acuze de blat şi reacţii vehemente

Conflict pe axa Negoiţă - Reghecampf. Acuze de blat şi reacţii vehemente

Ionuţ Negoiţă (stânga) şi Laurenţiu Reghecampf FOTO Mediafax

Steaua va susţine luni meciul cu Viitorul Constanţa, disputat în deplasare, la Chiajna. Partida programată la ora 21.00 a atras deja suspiciuni de blat, finanţatorul echipei Dinamo, Ionuţ Negoiţă, lansând primele acuze.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Sunt convins că suporterii Stelei au ţinut cu noi la meciul cu Astra (n.r. Dinamoi a câştigat cu 2-0). Fac un pronostic: Viitorul va câştiga împotriva Stelei, pentru că viitorul e o echipă mai puternică“, a declarat Ionuţ Negoiţă pentru DolceSport.

Reacţia antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf, nu a întârziat să apară: „Eu cred că acest om ori nu are nicio treabă cu fotbalul (şi îşi merită soarta) ori face pe prostul. Cum poţi să declari asemenea prostii? Negoiţă, trezeşte-te, tată, nu te mai minţi singur. Steaua te-a umilit, iar aşa nu vei bate Steaua nici peste 100 de ani! Dacă mă gândesc mai bine, e foarte bine aşa, ca să pot doborî toate recordurile împotriva lui Dinamo“.

Viitorul Constanţa ocupă penultimul loc în Liga I, la trei puncte distanţă de prima echipă care se salvează de la retrogradare, având un bilanţ de şase victorii, nouă remize şi 12 înfrângeri şi o mare nevoie de succes în meciul cu roş-albaştrii. De cealaltă parte, Steaua este lider, la şase puncte de următoarea clasată, cu 18 meciuri câştigate, opt egaluri şi o partidă pierdută.

Ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Ajutor nesperat pentru Steaua: Dinamo-Astra 2-0. "Câinii", tot mai aproape de cupele europene

Laurenţiu Reghecampf: „Nu plec de la Steaua din vară. Rămân încă un an şi mai luăm un titlu“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: