Conferinţă cu scântei: Luis Enrique a redevenit selecţionerul Spaniei şi şi-a desfiinţat fostul secund

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luis Enrique
Luis Enrique

Distrus de faptul că fiica sa de doar 9 ani, Xana, a fost diagnosticată cu cancer osos, fostul internaţional a renunţat la banca tehnică a primei reprezentative în luna iunie. La două luni după acest moment, fetiţa lui s-a şi prăpădit.

Spania a abordat preliminariile pentru Euro 2020 cu Luis Enrique (49 de ani) pe bancă, câştigând în prima etapă, acasă, 2-1 cu Norvegia. 

Apoi, bulversat de situaţia fiicei sale, selecţionerul ibericilor a dispărut din peisaj, lăsând echipa pe mâna secundului Roberto Moreno.

Tranziţia a fost una lină, Spania câştigând şi cu Malta (2-0), Insulele Feroe (4-1) şi Suedia (3-0). După această serie de rezultate, Luis Enrique a renunţat, oficial, la funcţie, Roberto Moreno a fost promovat selecţioner şi a dus-o pe Spania la Euro 2020 de pe primul loc în grupa F, învingând România de două ori, dar şi Feroe. La aceste rezultate s-au adăugat şi două remize cu Norvegia şi cu Suedia. 

Chiar dacă naţionala a încheiat preliminariile fără înfrângere, şefii federaţiei s-au hotărât că trebuie să încerce readucerea lui Luis Enrique pe bancă. Ceea ce s-a şi întâmplat, astăzi, însă toată povestea a creat un mare scandal şi s-a încheiat cu plecarea lui Roberto Moreno.

Subiectul a fost abordat în conferinţa sa de prezentare de Luis Enrqiue, iar gsp.ro a preluat declaraţiile publicate de „Marca“.

Ce a spus Luis Enrique?

*Sunt genul de om care fuge de polemică, dar mă văd obligat să abordez subiectul Robert Moreno acum pentru că polemica a fost generată de acest om care a lucrat cu mine. 

*M-am întâlnit cu Robert Moreno şi mi-a zis că vrea să meargă el ca antrenor principal la Euro, iar apoi va redeveni secundul meu. Nu m-a surprins. Pentru mine asta înseamnă lipsă de loialitate, eu n-aş fi făcut asta. Din punctul meu de vedere, e un mare defect. 

*Înţeleg poziţia lui, dar nu sunt de acord cu ea. I-am zis că nu-l mai văd ca secund al meu, că eu sunt puternic şi că nu ştiu când mă voi întoarce, dar că îmi doresc să muncesc. 

*Am încheiat întâlnirea amical şi i-am sunat pe cei din staff ca să ştie părerea mea şi părerea lui Robert, pentru ca nimeni să nu-mi răstălmăcească vorbele. Din acel moment, vreau să fie clar că nu m-am propus niciodată să revin, n-am sunat niciodată la federaţie.

*Totul s-a schimbat la finalul lui octombrie, la o întâlnire în Zaragoza. Le-am spus celor din federaţie că n-au nicio obligaţie faţă de mine, dar ei şi-au exprimat interesul pentru revenirea mea, eu le-am expus punctul de vedere. 

*Mă simt responsabil, nu mândru de felul în care s-a încheiat povestea asta. Datorită poziţiei pe care o avem trebuie să fim exemple, aş îndrăzni să spun că Rubiales şi Molina (n.r. – ceilalţi oameni din staff) au fost mereu loiali, cinstiţi, sinceri. 

*Vreau să fie foarte clar: sunt aici acum pentru că am fost sunat şi dorit înapoi pentru a conduce naţionala la Euro. Din punct de vedere profesional, n-am nimic să-i reproşez lui Robert Moreno, e un tip foarte pregătit. În rest, una zicea şi alta făcea, are o ambiţie nemăsurată, iar pentru mine ăsta e un mare defect. Eu nu sunt băiatul bun în povestea asta, dar nici cel rău.

CITEŞTE ŞI:

Spania, în lacrimi: A murit fiica de doar 9 ani a lui Luis Enrique. A suferit de o boală incurabilă. Mesajul antrenorului

Lumea sportului plânge alături de Luis Enrique: Peste 40.000 de comentarii online şi reacţii de la Messi şi Nadal

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite