Comitetul Executiv va lua maine o decizie in "cazul Ceahlaul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Stefan spune ca nu are emotii privind aceasta decizie. Florin Prunea este de parere ca oamenii de fotbal din Romania nu au respect fata de jucatori

Asa cum se anuntase imediat dupa partida cu cantec de la Piatra Neamt, dintre Ceahlaul si Dinamo, Comisiile abilitate din cadrul Federatiei Romane de Fotbal cerceteaza indelung toate aspectele care au dus la catalogarea partidei drept una aranjata. In acest sens, ieri s-au prezentat la sediul FRF, pentru a fi audiati, cei sase jucatori despre care observatorul meciului de la Piatra Neamt, Mircea Dridea, a consemnat in raportul sau ca "nu au dat randament normal si nu au jucat la adevarata lor valoare": Alistar, Avadanei, Purica, Axinia, Solomon, de la Ceahlaul, si Bolohan, de la Dinamo. "Noi nu aveam ce cauta la sediul FRF. Sustin ca la meciul cu Dinamo am jucat la adevarata mea valoare si nu stiu cum s-a ajuns la aceasta concluzie", a spus jucatorul Ceahlaului, Angelo Alistar, adaugand ca nu are emotii asupra deciziei pe care o va lua maine Comitetul Executiv. In afara de cei sase fotbalisti, pe la Comisia special constituita pentru analizarea acestui caz si formata din secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, presedintele Comisiei de Disciplina a FRF, Cornel Badoiu, si presedintele Comisiei de Apel, Anton Pandrea, au mai trecut si arbitrul partidei, Sorin Altmayer, precum si observatorul meciului, Mircea Dridea. Audierile, la care au fost prezenti si reprezentantii Asociatiei Fotbalistilor Profesionisti din Romania, presedintele Alex Radulescu si vicepresedintele Florin Prunea, au durat mai bine de doua ore si jumatate, raportul comisiei urmand a fi inaintat Comitetului Executiv al FRF, care va avea loc maine. Jucatorii formatiei Ceahlaul au fost insotiti de presedintele clubului, Gheorghe Stefan, care a spus ca nu are de ce sa se teama vis-a-vis de sedinta de maine a Comitetului Executiv. "Nu am emotii, dar oricand exista un semn de intrebare care poata sa apara. Ar fi nedrept ca jucatorii sa fie sanctionati pentru ca declaratiile lor au fost ca au incercat sa joace cat se poate de bine in meciul respectiv", a spus Stefan, caruia o parte dintre membrii comisiei care i-au audiat luni pe jucatori i s-au parut tendentiosi. "Cred ca actiunea impotriva Ceahlaului a fost premeditata, concertata si bine pregatita in acest sens", a adaugat presedintele Ceahlaului. Simtind ca Stefan s-a referit si la el cand a spus despre membrii Comisiei ca sunt tendentiosi, Cornel Badoiu, presedintele Comisiei de Disciplina a FRF, a spus ca inregistrarea video a meciului poate constitui in proportie de 80 la suta o proba obiectiva pentru sanctionarea unei partide aranjate. "Evident ca jucatorii au spus ca totul a fost in regula, ca au jucat foarte bine si chiar ca publicul i-a aplaudat", a spus Badoiu, care a adaugat ca acest caz poate constitui, indiferent de verdictul care se va da, un semnal de alarma pentru a nu se mai apela la astfel de aranjamente. Dupa ce jucatorii au fost nevoiti sa zaboveasca la sediul FRF pana tarziu, vicepresedintele AFPR, Florin Prunea, a acuzat lipsa de respect a oamenilor din fotbal fata de jucatori. "Dupa toata aceasta tevatura care s-a facut in urma partidei Ceahlaul-Dinamo, jucatorii nu aveau ce sa caute aici. Probabil acesta este respectul pe care oamenii din fotbalul romanesc il arata jucatorilor. Aici ar fi trebuit sa fie cei care se ocupa de echipe, nu jucatorii", a spus Prunea.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite