Comisia de Disciplină a fost blândă cu Petrolul şi Steaua, după incidentele de la Ploieşti. Cele două echipe, amendate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi era de aşteptat ca stadioanele Petrolului şi Stelei să fie suspendate, după incidentele provocate de fanii la meciul direct de la Ploieşti, din etapa trecută, Comisia de Disciplină a dat dovată de clemenţă şi s-a rezumat doar la amenzi.

După incidentele provocate de fanii Stelei şi ai Petrolului la Ploieşti, înaintea meciului direct dintre cele două comisii, oficialii celor două formaţii se temeau că vor juca umrătoarele partide de acasă cu porţile închise, mai ales că fanii stelişti şi ploieşteni erau recidivişti.

VIDEO Petrolul-Steaua 2-3. Meci superb la Ploieşti, precedat de incidente în tribune. Varela a adus victoria oaspeţilor, care rămân lideri în Liga 1

Comisia de Disciplină a decis, însă, ca Petrolul şi Steaua să joace cu spectatori următoarele partide disputate pe teren propriu. Singurele sancţiuni dictate împotriva Petrolului şi Stelei au fost amenzi. Astfel, Steaua a primit o penalitate de 30.000 de lei, iar Petrolul 40.000 de lei.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite