Colegii de performanţă ai lui Ilie Bărbulescu, despre moartea campionului stelist: s-a dus în somn, la 62 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Bărbulescu (dreapta, în primplan), a murit, la 62 de ani
Ilie Bărbulescu (dreapta, în primplan), a murit, la 62 de ani

Unul dintre oamenii marcanţi din istoria Stelei, Ilie Bărbulescu, a murit. Fostul fotbalist avea 62 de ani, dintre care două decenii şi le-a dedicat fotbalului.

Vestea că Ilie Bărbulescu nu mai e „i-a atins” pe colegii săi de generaţie, mai ales că fostul campion al Stelei a murit în somn. Unul câte unul, gloriile steliste şi-au arătat regretul faţă de vestea care a împânzit lumea fotbalului românesc, într-o dimineaţă de sâmbătă. 

Din primul 11 aliniat de Emerich Jenei în meciul în urma căruia Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni, doi dintre ei deja nu mai sunt, aşa cum remarcă şi Ştefan Iovan: „Am rămas mut…Am început să ne ducem unul câte unul. Am înţeles că a murit în somn. Eram apropiaţi, eram prieteni şi pe teren şi-n afara lui…”.

Alţii, precum Miodrag Belodedici, au aflat vestea fiind anunţaţi de oameni din presă şi au avut nevoie de secunde bune, în care să se adune: „Este o veste foarte tristă. Nu-mi vine să cred. Ultima oară m-am văzut cu el acum doi ani, când am fost într-o vizită la Piteşti. Era bine, era sănătos, nu părea că ar avea ceva. Îmi pare foarte, foarte rău”. 

Cu unii a fost mai apropiat, aşa cum e Adrian Bumbescu: „Eu zilnic vorbeam cu el. Ducea o viaţă normală Ilie, nu era bolnav. El era consilier la Primărie, acolo. Nu prea mai voia un loc în fotbal. Era un băiat extraordinar. Sunt multe amintiri, nu pot să-mi amintesc acum. Ca un frate mi-a fost, nu-mi găsesc vorbele. Am şi plâns la vestiare”.

Gabi Balint, încercat la rândul lui de o problemă majoră de sănătate - un infarct - a adăugat: „Nu îmi vine să cred, chiar nu îmi vine să cred. Este greu să mi găsesc cuvintele în astfel de momente. Dumnezeu să-l odihnească! Îmi aduc aminte că în momentul în care am făcut eu infarct a dat o declaraţie în care m-a certat, că nu am grijă de mine şi să fiu mai atent. E trist, este foarte trist. Era o persoană deosebită. Vreau să îmi aduc aminte de el aşa cum era pe teren”.

Şi Mihail Majearu, la fel ca Ştefan Iovan, a punctat: „E ceva groaznic! Sunt trist. Încet-încet începem să dispărem. Îmi pare rau! M-a dărâmat vestea! Nu ştiu ce să zic… E o situaţie grea! Asta e viaţa”.

Declaraţiile au fost oferite pentru DigiSport, „Prosport” şi Telekomsport. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite